MENIU

Ministrul Transporturilor: Trebuie să construim imediat 700-800 km de autostradă

Drumuri pe hârtie, mai puțin în realitate

Master Planul General de Transport al României, aflat în dezbatere publică, va fi aprobat de Guvern până la finalul lunii noiembrie, iar forma finală se va depune la Comisia Europeană, a declarat marți ministrul Transporturilor, Ioan Rus.

"Investitiile infrastructura sunt o necesitate imediata. Romania are nevoie sa construiasca imediat 700-800 km de autostrada, 2000 si ceva de kilometri de drum expres, 3000 de kilometri de drum regional, dar si variante ocolitoare la resedintele de judet", a declarat ministrul Transporturilor, Ioan Rus, citat de Capital.ro.

Pentru toate aceste investitii ar fi nevoie de circa 30 miliarde de euro, a aratat Rus, mentionand ca o parte a surselor a fost identificata, iar o parte trebuie construite in viitor.

Când va fi aprobat de Guvern Master Planul pe Transporturi

"Master Planul de Transport este în dezbatere publică și, în urma dezbaterii publice, vor exista diverse puncte de vedere, unele divergente, între specialiștii care au participat la realizarea lui și cei care nu au participat. Unele dintre observațiile aduse Master Planului la dezbaterile publice sunt vizibil pertinente. În consecință, compania care l-a făcut, împreună cu o comisie a ministerului, analizează acum concluziile rezultate în urma dezbaterilor publice, astfel încât, la final, să rezulte un document, corectat uneori, care să se transforme apoi într-un program operațional și care va avea aprobarea Guvernului. Forma finală se depune și la Comisia Europeană. Cred că acest lucru se va întâmpla la finalul lunii noiembrie", a explicat Rus.

El a adăugat că, pentru perioada 2014 — 2030, necesarul de investiții în infrastructura de transport se ridică la 30 de miliarde de euro, potrivit Agerpres

"Este vorba de investiții pentru toată infrastructura de transport. O parte din acești bani vor veni prin proiecte de la Uniunea Europeană și altă parte de la bugetul de stat", a precizat șeful de la Transporturi.

Ioan Rus a vorbit și despre necesitatea continuării implementării managementului privat în companiile de stat aflate în subordinea ministerului, spunând că, în această perioadă, firme specializate în domeniu lucrează și vor face propuneri nominale în acest sens până la sfârșitul anului.

În ceea ce privește continuarea procesului de privatizare, ministrul Transporturilor a reiterat că acesta va fi reluat pe măsură ce companiile ajung la "zero pe zero".

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a participat, marți, la summitul Uniunii Europene pentru Europa de Sud-Est — "Pe drumul spre stabilitate și creștere", organizat la București de publicația The Economist.