Ministrul Muncii, Florin Manole, propune o lege care interzice nunțile la vârste fragede
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat inițierea unui proiect legislativ menit să combată fenomenul căsătoriilor forțate, în special al celor care implică fete minore.
Documentul a fost depus în Parlament și are ca scop garantarea libertății de alegere a femeilor în privința căsătoriei, astfel încât aceasta să se desfășoare doar cu acordul ambelor părți și la vârsta legală.
Anunțul făcut de ministru pe rețelele sociale
Florin Manole a transmis mesajul direct pe contul său de Facebook, unde a explicat demersul și motivația sa. ”Astăzi am semnat și depus la Parlament o propunere legislativă care să impună respectarea dreptului femeilor de a alege în ceea ce privește căsătoria! Aceasta trebuie să fie un act consimțit care să se petreacă la vârsta legală, fără presiuni și condiționări”, afirmă ministrul Muncii, într-o postare pe Facebook.
Măsuri concrete și mesaj ferm pentru protejarea fetelor
În continuarea mesajului său, Florin Manole a precizat că legea va sancționa dur orice persoană care determină sau forțează o altă persoană să se căsătorească împotriva voinței sale. ”Propunerea pedepseşte pe cei care forţează o căsătorie şi transmite un mesaj clar: demnitatea şi libertatea fetelor si femeilor trebuie respectate”, a adăugat el. Ministrul a subliniat că inițiativa reprezintă un pas necesar pentru a descuraja abuzurile și pentru a garanta respectarea drepturilor fundamentale ale femeilor.
Ministrul Muncii: „Ghinion, Pilonul 2 nu este depozit de economii!”
Sprijin politic și implicarea organizațiilor non-guvernamentale
Florin Manole a mai explicat că proiectul beneficiază de susținerea tuturor partidelor din actuala coaliție de guvernare, dar și din partea societății civile, semn că există un consens în privința acestei teme sensibile. „Mă bucur că acest proiect are tot sprijinul tuturor partidelor din coaliţie. Mulţumesc organizaţiilor neguvernamentale care au lucrat la acest proiect, E-Romnija, Reţeaua pentru prevenirea si combaterea violenţei, ELiberare, Cado, Transcena, Grado, Filia, Reţeaua VIF, Pirita Children”, mai afirmă Manole.
Un semnal puternic împotriva căsătoriilor timpurii
Inițiativa ministrului Muncii vine în contextul dezbaterilor privind drepturile fetelor și femeilor care ajung să fie constrânse să se căsătorească încă din adolescență. Prin noua propunere, autoritățile își propun să transmită un mesaj clar: căsătoria trebuie să fie o alegere liberă, conștientă și legală, fără presiuni sociale, familiale sau culturale.