Ministrul Afacerilor Externe, declarații explozive: Administrația Trump a cerut explicații autorităților române cu privire la anularea alegerilor
Într-o declarație recentă care a stârnit controverse, ministrul român de Externe, Oana Țoiu, a susținut că scoaterea României din programul Visa Waiver este direct legată de anularea alegerilor prezidențiale.
Oficialul român a făcut aceste afirmații în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său moldovean, dezvăluind că oficialii administrației Trump ar fi cerut atunci explicații privind acest eveniment. Cu toate acestea, ministrul nu a clarificat de ce, în ciuda acestor explicații oferite, România nu a fost repusă în program.
Discuții și controverse pe marginea Visa Waiver
„Nu există o diferenţă de opinii pentru subiect. Aşa cum am şi declarat de prima dată: pentru Visa Waiver şi includerea României în programul de viză există două componente: componenta tehnică şi componenta politică. Pe componenta tehnică, România şi-a îndeplinit indicatorii. În continuare lucrăm în relaţia bilaterală, inclusiv cu Ministerul Afacerilor Interne şi cu Cancelaria premierului, pentru a ne asigura, chiar dacă au fost deja îndepliniţi aceşti indicatori, că îmbunătăţim schimbul de informaţii, de exemplu, modalitatea de verificare a cetăţeniei române a cetăţenilor care, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, sunt, de exemplu, identificaţi ca cetăţeni care au depăşit perioada în care puteau să stea legal pe teritoriul SUA - şi acesta este un element important în avansul tehnic pe această relaţie”, a afirmat Oana Ţoiu, la o conferinţă de presă, întrebată în legătură cu poziţia ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru.
Paradigma politică și schimbările din administrația Trump
Pe partea politică, ministrul a menționat schimbările majore în abordarea securității, granițelor și migrației în timpul administrației Trump, care au influențat decizia americană de suspendare temporară a procesului de aderare a României la Visa Waiver.
Țoiu a făcut referire la declarațiile critice făcute în acea perioadă de oficiali americani, amintind în particular de cuvintele lui J.D. Vance la Conferința de la München, care a comentat public decizia României de anulare a alegerilor.
„În ceea ce priveşte evaluarea politică, care este o componentă foarte importantă, sunt mai multe elemente şi le reiau. Pe de o parte, felul în care, la momentul respectiv, s-a schimbat paradigma administraţiei preşedintelui Trump faţă de felul în care se uită la securitatea la graniţe şi la migraţie şi la momentul respectiv foarte apropiat de decizia comunicată de Statele Unite ale Americii, de suspendare temporară a procesului de aderarea României la Visa Waiver, declaraţiile de la acea vreme, asumate de oficiali americani care au criticat în spaţiul public, pe platformele mai multor conferinţe internaţionale, cel mai la îndemână de menţionat este declaraţia lui JD Vance de la conferinţa din iunie. La acel moment au cerut mai multe explicaţii faţă de decizia României pentru anularea alegerilor”, a mai explicat Oana Ţoiu, subliniind că între timp, echipele diplomatice românești au furnizat toate informațiile necesare pentru clarificarea acestei decizii în dialogurile la nivel internațional.
„În acest moment, pentru a avansa în procesul de Visa Waiver, lucrăm în continuare pe aceste două paliere, palierul tehnic și palierul politic,” a concluzionat ministrul de Externe.
Contextul reacțiilor diplomatice americane
Afirmația ministrului român ridică interes, deoarece până acum nu se știa oficial că administrația Trump ar fi cerut explicații autorităților române pentru anularea alegerilor.
Reamintim că, pe 5 decembrie 2024, Departamentul de Stat al SUA a exprimat îngrijorare față de raportul CSAT privind implicarea Rusiei în activități cibernetice menite să afecteze procesul electoral din România.
Oana Țoiu, serie de gafe și bâlbe jenante: ministrul rezist îl confundă pe Zelenski cu Putin
Pe 7 decembrie, o altă declarație a reiterat sprijinul Statelor Unite pentru poporul român și a susținut că alegerile trebuie să reflecte voința democratică fără interferențe maligne.
În ianuarie 2025, Departamentul de Stat a declarat: „Am urmărit îndeaproape alegerile din România. Este alegerea poporului român pe care îl alege, iar Statele Unite nu interferează cu această alegere sau proces. Suntem îngrijorați de raportul CSAT privind implicarea Rusiei în activități cibernetice maligne menite să influențeze integritatea procesului electoral românes.”
Critici la Conferința de Securitate de la München
La Conferința de Securitate de la München din 2025, vicepreședintele SUA, J.D. Vance, a exprimat critici dure la adresa deciziei CCR privind anularea alegerilor, catalogând-o o acțiune bazată pe „suspiciuni fragile” și presiuni din partea unor vecini europeni.
„O democrație care poate fi anulată cu „cîteva sute de mii de dolari în publicitate digitală” nu este solidă”, a afirmat Vance, subliniind vulnerabilitățile sistemului electoral românesc.
Totuși, el nu a solicitat oficial României explicații pentru această decizie, limitându-se la a condamna situația în termeni generali.
Raportul Departamentului de Stat pe 2024 a menționat anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, calificând decizia Curții Constituționale drept o „interferență politică” și o „restricție excesivă” a libertății de exprimare politică.