MENIU

Michael Gove: Școlile din Marea Britanie ar trebui să rămână deschise în al doilea val al pandemiei de COVID-19

Sursă foto: Facebook Michael Gove

Școlile ar trebui să rămână deschise, iar birourile care au nevoie de prezența fizică a angajaților ar trebui să îi cheme la muncă în condiții de siguranță, a declarat, astăzi, pentru BBC, ministrul britanic Michael Gove, înainte ca premierul Boris Johnson să anunțe noi restricții pentru combaterea celui de-al doilea val al pandemiei de coronavirus, scrie HotNews.ro

"Încercăm să atingem un echilibru. Încercăm să transmitem că școlile ar trebui să rămână deschise, desigur. Vrem ca locurile de muncă unde este nevoie de prezența angajaților cum ar fi fabricile și magazinele să rămână deschise, cu măsuri de siguranță”, a mai spus ministrul însărcinat cu supervizarea negocierilor privind relaţia post-Brexit între Regatul Unit şi UE. 

În prezent, autoritățile sanitare din Marea Britanie se află din nou în alertă, și asta ca urmare a creșterii cazurilor de COVID-19 în ultimele zile.

Dacă epidemia urmează această curbă, "vom ajunge la 50.000 de cazuri pe zi la jumătatea lui octombrie" - față de circa 6.000 în prezent, potrivit estimărilor - și s-ar putea ajunge la "200 de morți pe zi sau mai mult la jumătatea lui noiembrie", a declarat consilierul științific al guvernului, Patrick Vallance, într-o alocuțiune televizată.

Marea Britanie se află în prezent pe locul 14 în toul țărilro cel mai afectate de pandemia de coronavirus, cu 398,625 de cazuri de contaminare și 41,788 de decese, potrivit site-ului worldometers.info.

 

Mai multe articole despre:
michael gove scoli marea britanie