MENIU

Mesajul transmis de monarhişti, după moartea istoricului ZOE PETRE

Istoricul Zoe Petre a murit astăzi, după ce a făcut un atac vascular cerebral. Membrii Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei au primit cu îndurerare vestea. "Să-i fie ţărâna uşoară", a scris monarhiştii.

Zoe Petre, fostul consilier prezidenţial, s-a stins din viaţă, la câteva zile după ce a fost transportată la spital după ce a făcut un atac vascular cerebral. Membrii Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei au transmis următorul mesaj: 

"Zoe Petre (n. 23 august 1940, București - d. 1 septembrie 2017, Bucureşti), istoric, a fost decan al Facultății de Istorie a Universității din București în anii 1990-1996 şi consilier prezidențial pentru politică internă și externă al preşedintelui Emil Constantinescu, în anii 1996-2000. Era fiica a lui Emil Condurachi (1912-1987), cumnatul matematicianului Grigore C. Moisil (1906-1973). 

Urmând, ca şi tatăl său, studiul antichităţii, în anul 1978, a obținut titlul științific de Doctor în istorie, cu teza "Formarea ideologiei democratice în Grecia antică", conducător științificfiind prof. dr. acad. Dionisie M. Pippidi. Din 1961 a predat istorie antică la Facultatea de Istorie, devenit șef al Catedrei de Istorie Antică și Arheologie, lector în 1978 şi profesor universitar în 1990.

Membru fondator al Alianței Civice în 1990, doamna Zoe Petre a fost o susţinătoare a restaurării monarhiei constituţionale: "un rege n-ar fi avut nevoie de campanie electorală, deci cel puţin din acest punct de vedere am fi putut evita îndatorarea României din anii electorali." ("Adevărul", 2010)

Născută în ziua de 23 august, doamna profesoară Zoe Petre a căutat să restabilească adevărul despre actul din 1944, explicând că, dacă nu capitulam, "Armata sovietică intra în București ca armată de ocupație. Schimbarea făcută de Rege la 23 August a evitat un dezastru. ...gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat dacă România devenea teatru de război? Toată România?".

Sit tibi terra levis. Dumnezeu să o odihnească în pace!"

A murit Zoe Petre, fostul consilier prezidenţial