MENIU

MARE ATENŢIE! Avertismentul important al medicilor în privinţa căpuşelor

Vremea schimbătoare a favorizat înmulţirea, fără precedent, a căpuşelor. Zeci de copii din Iaşi au ajuns la spital după ce au fost muşcaţi de insecte în curţile caselor, dar şi în parcuri. Medicii recomandă părinţilor să nu încerce să scoată capul capuşei şi să-i aducă pe copii de urgenţă la spital. Altfel, consecinţele pot fi dramatice

Potrivit specialiştilor, sezonul de activitate intensă a căpuşelor, în condiţiile climatice din România, este în lunile mai-iunie. Bacteria transmisă omului prin înţepătura de căpuşă poate produce boala Lyme, cunoscută şi sub numele de "boala cu 1000 de feţe", din cauza varietăţii de simptome pe care le poate dezvolta şi care pot face să fie confundată cu alte maladii. Bacteria transmisă de căpuşele bolnave intră în sânge şi afectează articulaţiile, muşchii, inima şi sistemul nervos, iar în unele cazuri bolnavii pot paraliza.

Pentru prevenirea infecţiei cu borelioză, specialiştii recomandă populaţiei să distrugă căpuşele în zonele locuite, acolo unde sunt spaţii verzi, să poarte haine cu mânecă lungă şi pantaloni în cazul în care merg în zone cu risc, să se prezinte la doctor imediat după ce o căpuşă s-a fixat pe piele, atât pentru exatragerea corectă, cât şi pentru a afla despre simptome, să meargă la medicul infecţionist în cazul în care în jurul muşcăturii de căpuşe apar roşeaţă şi "erupţie", caracteristice bolii.

Borelioza are tratament care duce la vindecare aproape întotdeauna dacă este corect recomandat şi aplicat de către medic. Boala poate fi diagnosticată prin probe de laborator, dar nu mai repede de două săptămâni de la înţepătura căpuşelor.

Specialiştii menţionează că nu toate căpuşele şi nu în toate teritoriile acestea sunt purtătoare ale microrganismelor borrelia.

TOTUL DESPRE MUŞCĂTURA DE CĂPUŞĂ

"În cazul mușcăturilor de căpuşe este util de ştiut că chiar dacă se încearcă extragerea corpului căpuşei, capul acesteia rămâne înfipt în piele. De aceea, este necesară fie prezentarea la medicul de familie, fie într-un serviciu de urgenţă, unde să poată scoate pe cale de mică chirugie capul căpuşei din piele", a explicat Gabriel Perianu, medic primar urgenţe.

Nu i se poate recomanda unei persoane să evite ieşirile în natura. În schimb, un bun mijloc de prevenire este purtarea de încălţâminte închisă (nu vorbim de culoare, ci de izolarea labei piciorului - adidaşi ori bocanci, nu sandale sau papuci) şi de pantaloni lungi şi de tricouri şi bluze cu mânecă lungă.

"Crema Autan cred că este de asemenea potrivită. Te poţi da cu Autan pe suprafeţele descoperite ale pielii. Crema este pentru ţânţari, dar are efect şi în cazul altor insecte, printre care şi căpuşele", spune dr. Irina Butte.

Pentru a proteja câinii de căpuşe (acestea îi pot îmbolnăvi, iar căpuşele pot trece de la câine la om) poate fi folosit Advantix.

Ce facem atunci când suntem muşcaţi

Medicul recomanda celor muşcaţi de căpuşă să nu încerce să o scoată de unii singuri, ci să meargă la doctor pentru a o extrage.

"Dacă observăm o căpuşă pe corp, cel mai bine ar fi să o înecăm bine în spirt", spune medicul de la Lyme Diagnostic. Vizita la doctor, chiar şi pentru o astfel de intervenţie, este recomandată deoarece, nefiind instruiţi, riscăm să scoatem căpuşa fără a extrage şi capul acesteia.

Cei care sunt departe de o unitate medicală, pot încerca să scoată căpuşa. Există şi o tehnică: se răsuceşte un pic corpul căpuşei, iar apoi tregem de ea în plan vertical. Chiar dacă am observat că am scos căpuşa şi nu am lăsat resturi ale acesteia sub piele, o vizită cât de rapidă la medic este mai mult decât recomandată.

SIMPTOME

"În unele cazuri, pe pielea pacientului apare un eritem în formă de ţintă ori un eritem migrator, care apare o zi într-un loc, apoi în altul şi aşa mai departe", explică doctorul. Însă sunt şi cazuri în care acest eritem nu apare. Simptomele bolii Lyme sunt destul de uşor de confundat cu cele ale unor alte boli, mai ales cu cele ale răcelii şi gripei. Acest detaliu a făcut şi ca boala Lyme să fie şi denumită "boala cu 1000 de feţe".

O altă mare problemă este că, la unele persoane, semnele bolii apar foarte târziu, chiar şi după un an.

ANALIZE

După ce am fost muşcaţi de o căpuşă din grupul Ixodes, cu aspectul descris mai sus, este posibil să avem această boală infecţioasă ori nu. Aici intră în joc organismul uman.

"Sunt persoane care au fost muşcate de aceste căpuşe, dar care formează anticorpi şi nu fac această boală". Modalitatea de a afla o reprezintă testele de laborator (microscopia în câmp întunecat şi Westernblot-ul sunt cele mai folosite). Preţul acestor analize este cuprins între 150 şi 200 de lei. În trei zile (testul Westernblot) sau în 10 zile (microscopie), vei primi rezultatul.

TRATAMENT

Atunci când testul este pozitiv se determină şi stadiul bolii pacientului. Dacă este Lyme cronic atunci tratamentul cu antibiotice durează luni întregi şi trebuie să fie atent supravegheat de doctor. În cazul în care pacientul are acel eriteme de care vorbeam mai sus, i se administrează un tratament profilactic. Antibioticul prescris adulţilor este doxiciclină (se ia o singură pastilă pe zi), iar copiilor - amoxicilină.

FILMULEŢELE DIN GALERIE VIDEO

În Galeria Video avem analiza, cu ajutorul micoscopului, a unor probe de sânge uman. Bacteriile care produc boala Lyme sunt relativ uşor de distins: au formă inelară, asemănătoare unei râme. Cele mai mici (scurte) dintre ele sunt borrelina garinii. Cele "mijlocii" sunt borrelia afzelii, iar cele mai lungi poartă numele de borrelia burgdorferi. Toate aceste bacterii fac parte din clasa spirochetelor. Cum alte tipuri de spirochete sunt cele care provoacă boli ca sifilisul sau leptospiroza, se poate spune că "borelliile sunt surori cu leptospirele şi verişoare primare cu bacteriile care produc sifilisul", explică dr. Butte.  Leptospiroza este o boală infecțioasă, comună animalelor și omului, provocată de leptospiră și care se manifestă prin febră, icter. Leptospira este un gen de bacterie, cu formă relativ asemănătoare borreliilor.

Testele de laborator pentru depistarea borreliilor durează uneori destul de mult deoarece acestea stau lipite de hematiile din sângele pacientului (acele structuri cu formă de bulă, cu contur circular uşor de distins şi "întunecate" în centru). Ele pot fi surprinse la microscop atunci când călătoresc de la o hematie la alta. Dacă vă întrebaţi se cum acele puncte luminoase care se văd din loc în loc, răspunsul este că sunt puncte de grăsime din sângele pacientului. 

În alt treilea dintre filmuleţe, vedem şi o borrelia gemă, o bacterie care a luat formă circulară, prin unirea capetelor. La microscop, ar putea fi confundată cu un punct de grăsimi, însă este "dată de gol" de lipsa miezului.