MENIU

Marcel Vela a primit aviz FAVORABIL pentru MAI

Marcel Vela a primit, joi, aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Afacerilor Interne din partea Comisiilor reunite pentru apărare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

La finalul audierilor, care au avut loc la Camera Deputaţilor, s-au înregistrat 17 voturi 'pentru', 5 'împotrivă' şi două abţineri din partea membrilor comisiilor. 

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, la audieri, că România este pregătită în acest moment pentru un eventual flux de migranţi.

El a precizat că ţara noastră are o capacitate de cazare pentru migranţi de 1.300 de locuri, cu posibilitatea extinderii până la 2.700 de locuri.

La audierea sa în Comisia parlamentară reunită pentru Apărare, Vela a spus că în cazul apariţiei unui flux masiv de migranţi va fi pus în aplicare un document care stabileşte măsuri pentru gestionarea situaţiei.

Printre acestea se numără securizarea frontierei de stat, apariţia unor noi centre de cazare, iar pentru sprijin logistic se pot utiliza capabilităţi inclusiv de la MApN şi Crucea Roşie.

Marcel Vela a adăugat că a avut şi o videoconferinţă cu ministrul de Interne din Grecia, iar România este pregătită în acest domeniu al migraţiei.

Mai multe articole despre:
marcel vela aviz pozitiv