MENIU

MAE trimite o armată de oameni în ambasade, dar nu anunţă suplimentarea secţiilor de vot

<p>Titus Corlăţean</p>

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că este gata să trimită în ambasade 800 de oameni pentru buna desfăşurare a alegerilor în turul II, dar nu anunţă şi suplimentarea secţiilor de vot, în ciuda solicitărilor repetate. Traian Băsescu, ACL sau Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE) au cerut în mod repetat demisia ministrului Titus Corlăţean. Aceeaşi solicitare a fost formulată de protestatarii din mai multe oraşe ale ţării, inclusiv Bucureşti.

MAE a informat, duminică, că a transmis Biroului Electoral pentru secţiile de votare din străinătate (BES) lista cu propuneri de personal pentru completarea birourilor acestora, conform unei decizii a BEC referitoare la buna organizare a turului al doilea al scrutinului prezidenţial, scrie Mediafax.

 "MAE a pus la dispoziţie aproximativ 800 de persoane, atât din cadrul centralei MAE, cât şi al misiunilor diplomatice şi consulare, urmând ca BE48SVS să decidă completarea birourilor electorale cu personalul necesar, acolo unde va fi cazul, cu prioritate prin implicarea personalului MAE din serviciul exterior, precizează, într-un comunicat, MAE.

Pâna la această oră, MAE nu a luat şi o decizie referitoare la organizarea unor noi secţii de votare pentru românii din străinătate.

MAE a anunţat, sâmbătă, că se află " într-un proces de evaluare, privind atribuţiile ce îi revin în baza legii 370/2004 şi a hotărârilor BEC", după ce BEC a ţinut să precizeze că nu există impedimente legale pentru organizarea unor noi secţii de votare în străinătate.

BEC arată spre MAE şi spune că secţiile de vot pot fi suplimentate

Organizarea şi numerotarea secţiilor de votare din străinătate este de competenţa exclusivă a MAE, BEC neavând atribuţii legale referitoare la aceste activităţi, se spune într-un comunicat în care se precizează că nu există impedimente legale pentru organizarea de noi secţii

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean a fost întrebat, vineri, despre suplimentarea secţiilor de votare în străinătate, susţinând că BEC a adoptat o hotărâre "care nu confirmă existenţa unei baze juridice, potrivit legii (...) şi nu permite înfiinţarea de noi secţii".

Corlăţean a susţinut că, pentru înfiinţarea de noi secţii de votare, este necesară o întreaga procedură, care cuprinde solicitarea aprobării autorităţilor din statul care acreditează, dar şi chestiuni de ordin logistic, practic, personal, securizarea sediului.

"Nu putem bulversa oamenii cu câteva zile înainte de vot, din acest punct de vedere, dar printr-o mai bună organizare şi o utlizare la maximum a capacităţii logistice evident va creşte numărului celor care doresc să voteze", a justificat ministrul de Externe.

Ambasadorul la Paris: Vom avea 10.000 de oameni la vot, va fi la fel ca la primul tur

Într-un interviu pentru RFI România, ambasadorul României în Franța, Bogdan Mazuru, vorbește despre deciziile luate de Ministerul de Externe cu privire la fluidizarea votului în cel de-al doilea tur de scrutin. Potrivit MAE, va crește numărul de cabine de vot la maximum șapte, în paralel cu creșterea numărului de ștampile si posibilitatea de a descarca de pe internet declaraţiile pe proprie raspundere. Ambasadorul Bogdan Mazuru spune că pentru Paris e nevoie, însă, de mai mult, deoarece se așteaptă la o afluență mare de votanți.

Băsescu a cerut demisia lui Corlăţean

"Președintele României, domnul Traian Băsescu, a luat notă de poziţia Biroului Electoral Central (BEC) cu privire la posibilitatea ca Ministerul Afacerilor Externe să mărească numărul secţiilor de votare din străinătate, astfel încât să permită tuturor cetăţenilor români din afara graniţelor să-şi poată exercita dreptul constituţional de a vota.

În acelaşi timp, domnul preşedinte Traian Băsescu a luat notă de dezinformarea pe care ministrul Afacerilor Externe, domnul Titus Corlăţean, a lansat-o în spaţiul public prin declaraţia de presă de vineri, 7 noiembrie a.c., în care a afirmat că legal nu poate mări numărul de secţii de votare din străinătate, deşi BEC a dat o astfel de aprobare prin Hotărârea nr. 4H/4.11.2014 publicată ca atare în Monitorul Oficial.

În condiţiile în care ministrul Afacerilor Externe, domnul Titus Corlăţean, a dezinformat într-o declaraţie de presă, dorind în acest fel să împiedice dreptul constituțional al cetățenilor români din străinătate de a vota, domnul preşedinte Traian Băsescu consideră că se impune demiterea imediată a acestuia", a anunţat, sâmbătă, un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.