MENIU

Machiaj unic: părea că şi-a colorat faţa ca un clovn, dar rezultatul final a uluit internetul

O tânără bloggeriţă de frumuseţe face furori pe internet, după ce a reuşit să îi uimească pe internauţi cu unul dintre tutorialele sale de machiaj.

BellaDeLune a oferit un adevărat spectacol tuturor internauţilor, atunci când a decis să ofere un tutorial în arta conturării feţei, o tehnică folosită de celebrităţi pentru a-şi modifica substanţial trăsăturile feţei.

Cu ajutorurul conturării feţei staruri ca Kim Kardashian, Megan Fox şi Nicole Kidman creează iluzia unor trăsături perfecte.

BellaDeLune, pe numele său real Esther Isabel Amado Romo, a postat pe Instagram un scurt videoclip în care foloseşte arta conturării chipului pentru a deveni, pentru scurt timp, un clovn, înainte de a uniformiza machiajul şi de a uimi internauţii.

Videoclipul a făcut vâlvă, aşa că tânăra s-a declarat şocată de efect şi a postat mai multe fotografii şi un alt filmuleţ din timpul machiajului.