MENIU

Lukașenko recunoaște acuzațiile Bruxelles. Dictatorul Belarus spune că a ajutat migranții să treacă în Polonia pentru că „avem și noi inimă”

Aleksandr Lukașenko, președintele Belarus Foto: Profi Media

Dictatorul Belarus Aleksandr Lukașenko recunoaște că a ajutat migranții să treacă în Polonia, dar că a făcut-o din motive umanitare și nu are niciun amestec în criza de la frontierele Uniunii Europene.  

Aleksandr Lukașenko a declarat vineri, într-un interviu pentru BBC, acordat în palatul său prezidențial in Minsk, că este „absolut posibil” ca trupele belaruse să ajutat migranții să treacă în Polonia, dar a negat că s-ar fi amestecat în aducerea acestora în Belarus. Peste 4.000 de refugiați erau blocați în păduri, la frontiera Belarus cu Polonia, cei mai mulţi dintre aceștia provin din Irak şi Afganistan. 

„Cred că este absolut posibil. Suntem slavi, avem și noi inimă. Trupele noastre știu că migranții merg spre Germania".

Lukașenko a negat însă categoric că ar fi implicat într-un fel pentru a aduce mii de migranți în Belarus și să provoace o criză la frontiera cu Polonia. 

„Poate că i-a ajutat cineva. Nu știu nimic. Le-am spus că nu o să-i rețin la graniță, și, dacă vor continua să vină și de acum înainte, eu nu îi voi opri, pentru că ei nu vor să intre în țara mea, ci în a voastră. Asta am vrut să spun. Însă nu i-am invitat eu aici. Și, ca să spun adevărul, nici nu vreau să treacă prin Belarus”, a mai spus Lukașenko.

Președintele Belarus este acuzat de Polonia și de Bruxelles că a provocat criza migranților pentru a destabiliza țările UE. Autoritățile poloneze chiar sugerează că este vorba de intervenția Rusiei în această criză a migranților întreținută de Lukașenko, tocmai pentru a genera o ruptură în UE.

Din vara acestui an și până în prezent, Lukașenko a fost somat de Bruxelles să înceteze trecerea ilegală a migranților către UE prin Polonia, Lituania și Letonia.

Alexandru Lukașenko este ultimul dictator din Europa, fiind la putere de 27 de ani, din 1994, iar realegerea sa, în vara anului 2020, a provocat proteste ample în Belarus și a fost și criticată în Occident, nefiind recunoscută nici de UE.

UE a acuzat de mai multe ori regimul Lukașenko pentru organizarea crizei migranților de la frontiera cu Polonia,  Lituania și Letonia din ultimele luni, în urma sancțiunilor impuse de Bruxelles după reprimarea protestelor de anul trecut împotriva realegerii sale în fruntea țării. Protestele începute din seara scrutinului din 9 august 2020 au fost reprimate violent de forțele de ordine. Atunci, sute de mii de oameni au ieșit pe străzi în capitală, la Minsk, și în multe alte zeci de mii în orașe mai mici, pentru a-i cere lui Alexandr Lukașenko să plece de la putere. Lukașenko este din 20 iulie 1994 președintele Belarusului, find cel mai logeviv în această funcție dintre toți șefii de stat europeni.