MENIU

Lovitură grea pentru o firmă din imperiul IT creat de Sebastian Ghiță

<p>Sebastian Ghiţă</p>

Una dintre cele mai mari companii create de Sebastian Ghiță, Teamnet, a intrat în insolvență. În urmă cu doi ani, compania avea o cifră de afaceri de 316 milioane lei.

Teamnet International, companie IT care i-a aparținut lui Sebastian Ghiță, a intrat în insolvență, cererea companiei fiind avizată de Tribunalul Prahova.

La începutul lunii martie, directorul Teamnet International, Bogdan Padiu, și administratorul Asesoft International, Cristian Anastasescu, au fost puși sub control judiciar în noul dosar care îl vizează pe Sebastian Ghiță, acuzat că a cerut peste 5 milioane de lei unor firme IT pentru contracte ale căror beneficiari au fost, între alții, Ministerul Economiei, Ministerul Mediului, Transelectrica.

În urmă cu câteva săptămâni, directorul general adjunct al companiei, Bogdan Nedelcu, a declarat că lucrează la un proces de reorganizare și redefinire a modului intern de lucru, potrivit Profit.ro. "Am luat această decizie la nivelul Board-ului Director pentru a ne susține mai departe ca business și pentru a ne onora angajamentele față de angajați, clienți, parteneri și furnizori. În perioada imediat următoare, ne vom concentra pe reducerea costurilor operaționale și optimizarea proceselor interne, menținând în același timp competențele existente în cadrul companiei. Totodată, vom asigura continuitate în dezvoltarea, implementarea și mentenanța sistemelor de care suntem responsabili atât în România, cât și în alte țări unde Teamnet își desfășoară activitatea", a spus directorul.

Potrivit celor mai recente date disponibile la Ministerul Finanțelor, compania a înregistrat în 2015 o cifră de afaceri de 316,8 milioane de lei, de la 338,1 milioane de lei în 2014, iar profitul net s-a diminuat cu aproape 10 milioane de lei, la 4,8 milioane de lei.

În ultimii ani au mai intrat în insolvență Asesoft Technologies, firmă controlată de Sebastian Ghiță, Romsys, unul dintre cei mai mari jucători IT&C locali, controlat de New Frontier Holding din Austria, dar și 2K Telekom, deținută integral de fratele fostului deputat Sebastian Ghiță, Alexandru Ghiță.

Mai multe articole despre:
Teamnet International TeamNet