MENIU

Lovitură dură pentru Guvernul Bolojan! CSM RESPINGE și noua variantă privind pensiile speciale. Vicepreședintele instituției: "Am mers la discuția de la Cotorceni, nu ne-am înțeles"

Lovitură pentru Guvernul Bolojan! CSM RESPINGE și noua variantă privind pensiile speciale

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) respinge și noua variantă privind pensiile magistraților. Instituția a transmis că nu este de acord cu propunerea care prevede ca pensia să rămână la nivelul de 70% net din valoarea salariului, iar perioada de tranziție la noile reglementări să fie de 15 ani.

"Noi am spus 65% din brut, la fel ca toate celelalte categorii de funcționari care au pensie de serviciu", a spus vicepreședintele CSM Claudiu Sandu. 

Întrebat cât ar însemna acest lucru în net, acesta a afirmat: "Se învârte undeva la 85% după impozitare. A apărut o discuție, dar nu am căzut de acord asupra niciunei etapizări. Discuția care a avut loc la Palatul Cotroceni nu a dus la un consens". 

Ulterior, vicepreședinte CSM a făcut câteva precizări pe marginea acestui subiect. 

„Ceea ce pot să vă spun este că noi am mers data trecută la Cotroceni pentru o discuție serioasă cu o echipă guvernamentală și cu reprezentanți ai partidelor din Coaliție. Ne-am dus cu o propunere care ni se părea rezonabilă: să punem un procent de 65% din brut, așa cum au și alte categorii speciale, însă aceasta a fost respinsă.

Acum aud că ar exista în cadrul Coaliției un consens, însă din păcate, până la acest moment, nu există un proiect care să fi ajuns în posesia noastră, pentru a putea discuta despre un eventual aviz”, a declarat Sandu, miercuri, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți, că că liderii coaliţiei au decis să păstreze cuantumul de 70% din ultimul salariu net pentru pentru pensiile magistraţilor, la fel cum era prevăzut în legea respinsă recent de Curtea Constituţională.

”În coaliție, am discutat variantele, după întâlnirea de săptămâna trecută cu magistrații la Cotroceni, care sunt variantele. Și toată lumea este de acord să vedem dacă mai e nevoie de o consultare, azi, mâine, toată lumea este de acord că în această săptămână noi trebuie să trimitem proiectul la CSM pentru avizare și, pe fond, toată lumea este de acord că nu umblăm la cuantum, deci 70% din valoarea venitului, salariului, cum ar veni, vorbim de cuantumul pensiei. Și la perioada de tranziție, eu aș accepta o prelungire a perioadei de tranziție de la 10 la 15 ani, dacă și colegii mei vor fi de acord. Până la urmă, dacă e să căutăm un compromis, eu cred că din partea noastră, din partea coaliției, din partea arcului guvernamental, este o posibilitate de a arăta că, din punctul nostru de vedere, pacea socială și guvernarea justă și dreaptă este lucrul cel mai important. Astăzi, probabil că premierul va mai discuta și cu președintele, să vedem ce s-a mai întâmplat de săptămâna trecută, dacă au mai fost discuții, dar noi suntem obligați să trimitem proiectul la CSM spre avizare”, a declarat Kelemen Hunor

Liderul UDMR a subliniat că ”important să ajungem la vârsta de 65 de ani, cu 35 de ani vechime în muncă”.

Mai multe articole despre:
pensii pensii magistrati csm claudiu sandu