MENIU

Linguriţa împărtăşaniei, un adevărat pericol. Ce boli extrem de periculoase se pot transmite

Linguriţa împărtăşaniei, un adevărat pericol. Ce boli extrem de periculoase se pot transmite

Suntem în Postul Adormirii Maicii Domnului, prilej cu care credincioşii vor avea parte de taina împărtăşaniei, foarte importantă în religia ortodoxă. Medicii atrag însă atenţia asupra bolilor extrem de periculoase ce pot fi transmise prin intermediul linguriţei folosite.

Săptămâna trecută, un preot a refuzat să împărtăşească un copil folosind o linguriţă de unică folosinţă, spunând că şi oamenii care suferă de boli grave sunt împărtăşiţi, fără probleme, cu aceeaşi linguriţă. Declaraţia lui a stârnit numeroase controverse, părerile fiind împărţite.

Hepatita C şi HIV, pe lista pericolelor

Medicii susţin că linguriţa de împărtăşanie folosită la comun reprezintă un mare risc. "Se pot lua astfel toate bolile infecţioase transmisibile pe cale orală, de la hepatita A şi B - frecvent şi doar prin salivă - până la hepatita C şi HIV, dacă saliva e contaminată cu sânge. Dacă există o sursă activă de sângerare la nivelul gingiei sau al danturii, pentru că foarte multe persoane poartă proteză, saliva se contaminează. Cei care au HIV pozitiv suferă de sângerări frecvente la nivelul gingiilor şi, pentru a evita pericolul transmiterii, ar trebui să folosească doar recipiente din sticlă de uz personal. Preoţii mizează pe proprietatea obiectelor de argint şi pe alcoolul din vin, dar HIV nu reacţionează la alcool. Vinul e slab alcoolizat, iar la împărtăşanie linguriţa nu are timp să stea în vin, pentru că oamenii vin unul după altul. Există un risc de contaminare pe care ţi-l asumi. Ideal ar fi să se utilizeze linguriţele de unică folosinţă”, a explicat, pentru ziarulring.ro, medicul ginecolog Cristina Dobre.

"Sfânta Împărtăşanie e aparte, nu se poate întâmpla nimic rău”

Preoţii sunt însă de părere că persoanele care se tem că se pot îmbolnăvi în urma împărtăşaniei nu au credinţă. „În 45 de ani de preoţie, nu mi s-a întâmplat să se îmbolnăvească cineva din parohia mea. Trebuie să înţelegeţi că Sfânta Împărtăşanie e aparte, prin ea nu se transmit boli, nu se transmite nimic negativ. Eu am slujit la un sanatoriu TBC şi nu mi s-a întâmplat nimic. Dumnezeu dă o imunitate a credinţei, puterea şi posibilitatea să ştim ce primim odată cu acest dar", a declarat un preot care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Mai multe articole despre:
preot împărtăşanie linguriţă