MENIU

LG anunță o posibilă dată pentru lansarea LG G3

Acum puțină vreme a fost confirmată existența lui LG G3, iar producătorul a menționat o posibilă dată de lansare în al doilea trimestru al acestui an.

Al doilea trimestru înseamnă o perioadă de timp destul de redusă, având în vedere că ne aflăm deja în acel trimestru. Astăzi au fost trimise o serie de invitații către presa internațională, destul de simple și de efect, care sugerează o astfel de lansare pe data de 27 mai a acestui an.

Evenimentul va avea loc în mai multe locații simultan pe parcursul zilelor de 27 și 28 mai, conform fusului orar, în orașele San Francisco, New York, London, Seoul, Singapore, și Istanbul. Producătorul nu a confirmat că este vorba de LG G3, însă având în vedere prezența G-ului pe invitație, și modul cum este acesta stilizat, putem presupune că e vorba de viitorul vârf de gamă.

Momentan se presupune că dispozitivul va avea un display cu rezoluție 2560×1440 pixeli, puțin peste 5 inci ca diagonală. Pe spate mai există încă un senzor, care ar putea fi unul pentru citirea amprentei, sau o lampă pentru a ajuta camera foto să focalizeze mai bine. LG va păstra layout-ul butoanelor pe partea din spate, și probabil va adăuga încă câteva funcții pentru acestea. Citeste mai mult pe playtech.ro.