MENIU

Legea care dă imunitate sporită judecatorilor CCR, la vot final în Parlament

Proiectul de lege care oferă imunitate sporită judecătorilor CCR ar putea primi luni votul final în Parlament. Potrivit proiectului controversat, judecătorii CCR nu mai pot fi fi urmăriți penal, reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată penală decât cu încuviințarea a două treimi din numărul judecătorilor Curții. PSD merge pe rețeta din Rusia, unde judecătorii ar putea conduce chiar în stare de ebrietate fără a fi trași la răspundere.

Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților în 11 aprilie 2017, iar Senatul este for decizional.

"Judecătorii CCR nu pot fi urmăriți penal, reținuți, arestați sau percheziționați sau trimiși în judecată penală decât cu încuviințarea plenului Curții Constituționale, la cererea ministrului Justiției, sesizat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ. Încuviințarea se da cu votul a două treimi din numărul judecătorilor CCR, după ascultarea judecătorului în cauza", potrivit propunerii de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Proiectul prevede că pentru infracțiuni săvârșite de judecătorii CCR, urmărirea penală și trimiterea în judecată se face numai de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ, iar competență de judecată aparține ÎCCJ.

"În caz de infracțiune flagrantă, judecătorii CCR pot fi reținuți și supuși percheziției, ministrul Justiției informandu-l de îndată pe președintele CCR", se arată în proiectul de lege.

Judecătorul trimis în judecată penală poate fi suspendat prin decizia plenului CCR adoptată cu votul a două treimi din membrii CCR. În cazul unei decizii de achitare, suspendarea încetează, iar în cazul unei decizii definitive de condamnare, mandatul de judecător al Curții încetează de drept, potrivit sursei citate.

Proiectul a fost inițiat de deputatul minorităților Adnagi Slavoliub.

Mai multe articole despre:
CCR judecători CCR