MENIU

La ce riscuri sunt supuşi bebeluşii care primesc antibiotice?

<p>La ce riscuri sunt supuşi bebeluşii care primesc antibiotice?</p>

Bebeluşi care primesc tratamente cu antibiotic înainte de a împlini şase luni au un risc mai mare de a deveni obezi, arată un studiu publicat în revista medicală Pediatrics. Astfel, cercetătorii au afirmat că efectul este acelaşi ca şi în cazul animalelor din ferme cărora li se dă antibiotice pentru a se îngrăşa mai repede.

Peste o treimea din copiii cu vârste cuprinse între 10-11 ani din Marea Britanie sunt supraponderali sau obezi, în timp e procentul este şi mai mare în cazul copiilor care au între 4 şi 5 ani (aproximativ 50%), scrie Daily Mail.

Studiul a fost realizat pe baza datelor medicale a peste 12.000 de copii, de doi ani, cărora li s-a administrat antibiotice înainte de a implini şase luni. La această vârstă, unul din cinci băieţi şi una din 10 fete suferă de obezitate.

În plus, rezultatele studiului mai arată că riscul este şi mai mare în cazul băieţilor sau a copiilor care au primit antibiotice în mod repetat.

Autorul studiului, dr. Antti Saari, din cadrul Kuopio University Hospital, atrage astfel atenţia că administratea de antibiotice copiilor înainte de împlini şase luni sau în mod repetat este clar asociată cu creşterea în greutate în cazul copiilor sănătoşi.

Rezultatele studiului pot juca un rol important în combaterea problemei obezităţii, la nivel mondial, şi scoate de asemenea în evidenţă efectele negative ale utilizării antibioticelor atunci când nu este neapărat nevoie.

Dr. Antti Saari a mai afirmat că rolul extrem de important pe care îl au antibioticele nu este pus sub semnul întrebării, însă modul în care sunt acestea utilizate la ora actuală are consecinţe neaşteptate şi nedorite.

Un alt studiu publicat recent a arătat că administratea de antibiotice copiilor creşte riscul apariţiei eczemelor şi a problemelor digestive.

Mai multe articole despre:
Antibiotice bebeluşi obezitate riscuri