Kremlinul sare ca ars, după ce Finlanda a anunțat că aduce arme nucleare pe teritoriul său: „Începe să ne amenințe, vom lua măsurile corespunzătoare”
Rusia a reacționat dur după ce Finlanda a anunțat că analizează ridicarea interdicției privind prezența armelor nucleare pe teritoriul său. Kremlinul susține că o astfel de decizie ar amplifica tensiunile din Europa și ar putea determina Moscova să adopte măsuri de răspuns.
Declarațiile au fost făcute de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate vineri, 6 martie.
Kremlinul avertizează asupra unei „escaladări a tensiunilor”
Potrivit oficialului rus, planurile anunțate de Helsinki ar putea transforma Finlanda într-o potențială amenințare pentru Rusia.
„Este o declarație care duce la escaladarea tensiunilor pe continentul european”, a afirmat Peskov.
Acesta a avertizat că o eventuală staționare de arme nucleare în Finlanda ar schimba radical situația de securitate din regiune.
„Această declarație nu face decât să sporească vulnerabilitatea Finlandei, o vulnerabilitate provocată de acțiunile autorităților finlandeze. Prin amplasarea de arme nucleare pe teritoriul său, Finlanda începe să ne amenințe. Iar dacă Finlanda ne amenință, vom lua măsurile corespunzătoare”, a declarat reprezentantul Kremlinului.
Finlanda vrea să se alinieze strategiei de descurajare a NATO
Guvernul de la Helsinki a anunțat joi că analizează ridicarea interdicției de lungă durată privind armele nucleare. Măsura ar permite, în anumite condiții, introducerea sau transportul unor astfel de arme pe teritoriul Finlandei, în special în context militar.
Ministrul finlandez al Apărării, Antti Häkkänen, a explicat că propunerea are legătură directă cu rolul Finlandei în cadrul alianței nord-atlantice.
„Propunerea ar permite introducerea unei arme nucleare în Finlanda sau transportul, livrarea ori deținerea unei astfel de arme dacă aceasta este legată de apărarea militară a Finlandei”, a declarat oficialul.
El a subliniat totuși că, în toate celelalte situații, importul, transportul sau deținerea de explozibili nucleari ar rămâne interzise.
Schimbare majoră după aderarea la NATO
Finlanda a renunțat la politica de neutralitate militară și a devenit membră a NATO în 2023, în contextul temerilor de securitate generate de invazia Rusiei în Ucraina.
Țara nordică are o frontieră de aproximativ 1.340 de kilometri cu Russia, cea mai lungă graniță pe care un stat membru al NATO sau al Uniunii Europene o are cu Rusia.
Potrivit ministrului Antti Häkkänen, mediul de securitate din Finlanda și din Europa s-a „schimbat și s-a deteriorat în mod fundamental” după invazia rusă din 2022.
Propunerea este încă în consultare publică
Guvernul finlandez, format dintr-o coaliție de dreapta care deține majoritatea în parlament, a anunțat că proiectul de lege se află în consultare publică până la 2 aprilie.
Autoritățile de la Helsinki speră ca modificarea legislației să fie adoptată cât mai rapid, în contextul în care mai multe state europene își regândesc strategiile de securitate și rolul armelor nucleare pe continent, pe fondul tensiunilor geopolitice tot mai mari.