MENIU

Klaus Iohannis, primele declarații despre alegeri anticipate înainte de 2024 - Ce șanse acordă președintele coaliției PNL-PSD

Klaus Iohannis, președintele României

Klaus Iohannis nu crede în scenariul alegerilor anticipate înainte de 2024. Șeful statului a explicat ce șanse acordă coaliției guvernamentale dintre PNL și PSD în prezent, precum și după rândurile de alegeri ce urmează anul viitor.

„Această coaliție a apărut ca un rezultat al rațiunii politice. România a înțeles că vor veni multe crize, politicienii au înțeles, spre surprinderea multora, că țara trebuie guvernată de un guvern cu o susținere solidă în Parlament, așa s-a creat coaliția care guvernează mai bine de un an, cu un guvern condus de premierul Ciucă, care a reușit să evite un impact grav al tuturor crizelor prin care am trecut până acum, atât criza energetică cât și cea de securitate. Am fost întrebat de mai multe ori dacă sunt mulțumit de felul în care s-a guvernat. Da, sunt mulțumit, fiindcă ce trebuia să facă ocaliția și guvernul au făcut-o cu succes prin criză. Ah, că nu absolut toate detaliile s-au rezvolvat? E iarăși adevărat, dar nu cred că se aștepta cineva ca aceasta coaliție să funcționeze numai cu foarte bune înțelegeri și numai cu soluții ideala. E o coaliție complicată între PNL și PSD. Trebuie să vedem partea plină a paharului. S-au ințeles și au rezolvat problemele cu care s-au confruntat.

Întrebarea care se pune în spațiul public e cum se continuă fiindcă în câteva luni sau săptămâni trebuie să se producă rotația. Eu cred că această rotație e posibilă și se va întâmpla. Nu cred că în momentu lde față există o alternativă viabilă la această coaliție. Și toate partidele au înțeles acest lucru. În același timp, această rotație va veni cu probleme suplimentare care vor fi negociate. În măsura în care va fi nevoie, mă voi implica pentru a asigura stabilitatea și bunul mers al lucrurilor.

Dacă nu se întâmplă așa, și lucrurrile se îndreaptă spre alegerile anticipate, care nu sunt prevăzute in Constituție, evident ele pot avea loc, e complicat de ajuns acolo, evident va fi decizia coaliției. Eu mă voi implica pentru a garanta stabilitatea țării, pentru a garanta un mers normal al lucrurilor publice. Până la urmă, alegeri vor fi, cel mai târziu la sfârșitul anului viitor. Eu cred că se va întâmpla rotația la conducerea guvernului, eu sunt convins că această coaliție va merge mai departe.

Vom vedea cum vor arăta lucrurile, însă nu sunt motive de îngrijorare. (...) Nu vom avea alegeri după alegeri, după alegeri, după alegeri. România va fi guvernată și va rămâne o țară stabilă și prosperă", a răspuns președintele Klaus Iohannis, la o întrebare a presei în declarațiile comune de presă cu cancelarul Olaf Scholz, aflat în vizită în România.