JD Vance rupe tăcerea după ordinul nuclear al lui Trump. „Cred că postarea președintelui SUA vorbeşte de la sine”
Vicepreședintele american JD Vance a oferit joi primele clarificări după ce președintele Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor relua testele nucleare.
Oficialul a declarat că aceste proceduri sunt necesare pentru verificarea stării și funcționalității arsenalului nuclear al țării. „Avem un arsenal important, evident. Rușii au un arsenal nuclear important. Chinezii au un arsenal nuclear important. Uneori trebuie să-l testezi pentru a te asigura că este funcțional și că funcționează bine”, a declarat JD Vance în fața jurnaliștilor la Casa Albă. „Să fim clari, știm că funcționează corect, dar trebuie să te asiguri de asta în timp”, a adăugat el, subliniind caracterul de rutină al acestor verificări.
Anunțul președintelui Trump și reacțiile internaționale
Miercuri, președintele Donald Trump a publicat un mesaj pe platforma sa Truth Social, anunțând că a cerut Pentagonului „să înceapă testarea armelor nucleare, în condiții de egalitate”, justificând decizia prin acțiunile similare desfășurate de alte puteri mondiale. Trump a invocat „programele de testare desfășurate de alte țări”, sugerând că Statele Unite nu pot rămâne în urmă într-un context global marcat de intensificarea curselor tehnologice militare. Postarea sa a făcut trimitere directă la China și Rusia, menționând că ambele țări dezvoltă arme de nouă generație cu capacitate nucleară.
Americanii se retrag din România. Trump spune că nu e important
Contextul internațional tensionat și mesajele din Moscova
Declarațiile liderului american au venit la scurt timp după ce Vladimir Putin a anunțat dezvoltarea unor noi arme strategice rusești, inclusiv sisteme cu încărcătură nucleară. Aceste anunțuri au reaprins temerile privind o posibilă escaladare a rivalităților militare dintre marile puteri, iar anunțul lui Trump a fost perceput ca un răspuns direct la mișcările Moscovei și Beijingului.
Poziția lui JD Vance după reacțiile externe
Întrebat despre reacțiile provocate de anunțul președintelui, JD Vance a preferat să evite detaliile suplimentare. „Cred că postarea președintelui pe Truth vorbește de la sine”, a spus vicepreședintele, menținând tonul rezervat și refuzând să clarifice natura exactă a testelor pe care le-ar putea ordona Washingtonul.