MENIU

Irimescu: UE va realoca pentru imigranţi banii necheltuiţi de România pentru dezvoltarea rurală

Fondurile ce rămân anual necheltuite din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), de către România şi de către alte state membre, din sumele pe care ţările şi le asumă în fiecare an, vor fi direcţionate către imigranţi, a declarat joi pentru News.ro ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, care a subliniat, însă, că nu este vorba de bani pierduţi, pentru că România are timp până în anul 2022 să cheltuiască întreaga sumă alocată.

Romania beneficiaza de 8 miliarde euro prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR), in exercitiul financiar 2014-2020.

"In fecare an, fiecare stat membru trebuie sa solicite Comisie Europene cat anume va cheltui in 2016 pe dezvoltare rurala. Eu pot sa zic ca voi cheltui 1 miliard de euro, dar la finalul anului sa cheltuiesc numai 800 de milioane de euro. Astfel, restul de 200 de milioane de euro va merge la imbunatatirea conditiilor de trai ale emigrantilor", a precizat Achim Irimescu, pentru News.ro.

Ministrul Agriculturii a tinut sa sublinieze ca este vorba despre realocari la nivelul unui exercitiu bugetar european, pentru ca nu poate fi vorba de bani pierduti.

"Banii nu se pierd, vor fi cheltuiti in anii urmatori. Avem termen chiar pana in 2022 sa cheltuim cele 8 miliarde de euro alocate prin PNDR, plus 1 miliard de euro care reprezinta contributia Romaniei", a afirmat Achim Irimescu.

Ministrul Agriculturii a mai precizat ca evaluarile sumelor blocate pot sa duca si la diferente de cateva sute de milioane de euro, intre sumele estimate initial ca vor fi cheltuite si cele cheltuite efectiv la finalul unui an.