MENIU

Iranul anunță un nou capitol în relația cu România. Vizită importantă românească la Teheran

Hassan Rohani, preşedintele iranian

Preşedintele iranian Hassan Rohani a îndemnat marţi la deschiderea unui nou capitol în relaţiile dintre Republica islamică şi România, prin extinderea relaţiilor politice, economice şi culturale, relatează cotidianul Teheran Times în pagina electronică, citat de Mediafax.

Potrivit publicaţiei, Rohani a apreciat în cadrul unei întâlniri cu şeful diplomaţiei române Lazăr Comănescu marţi, la Teheran, că este esenţială o extindere a cooperării şi interacţiunii economice în special în sfera energiei.

Preşedintele iranian a insistat asupra existenţei unor oportunităţi multiple care, în opinia sa, ar trebui folosite în vederea extinderii relaţiilor iraniano-române.

El a subliniat importanţa unei consolidări a relaţiilor în domeniile culturii şi turismului.

De asemenea, Rohani a denunţat terorismul drept o problemă internaţională şi a îndemnat la luptă împotriva acestuia.

La rândul său, Comănescu a declarat că România este hotărâtă să-şi extindă cooperarea cu Iranul în diverse domenii, potrivit Teheran Times.

Şeful diplomaţiei române a insistat asupra importanţei rolului Iranului în stabilizarea situaţiei în Orientul Mijlociu şi în lupta împotriva terorismului.

Mai multe articole despre:
Iran România Lazăr Comănescu Hassan Rohani