MENIU

ÎPS Teofan, despre moartea bebelușului de la Suceava: E greu să înţelegem de ce Dumnezeu a îngăduit această încercare grea

IPS Teofan, mitropolitul Sucevei şi Radăuților

Înaltpreasfintitul Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a transmis condoleanțe familiei bebeluşului din Suceava care a murit după ce a fost introdus în cristelniţă şi a înghiţit o cantitate mare de apă. "Este greu să înţelegem de ce Dumnezeu a îngăduit această încercare grea”, a transmis Teofan.

„Am primit cu multă durere şi tristeţe în suflet vestea despre pruncul Iustin, de doar şase săptămâni, care a plecat mult prea devreme la Cer, să se alăture îngerilor, în dimineața zilei de 1 februarie 2021. Ziua care ar fi trebuit să fie una a bucuriei, a îmbrăcării pruncului Iustin în „haină luminoasă”, s-a preschimbat într-o zi a suferinței pentru părinții, nașii, familia şi comunitatea să, care i-au așteptat cu nerăbdare venirea în lume. În acest moment de tulburare pentru toţi cei ce în loc de haine de sărbătoare vor îmbrăca haine cernite, inclusiv pentru preotul slujitor, ne este greu să înţelegem de ce Dumnezeu a îngăduit această încercare grea”, a transmis IPS Teofan.

Înalte față bisericească a precizat că nu exista modalităţi de a alina durerea familiei și că se va ruga pentru sufletul micuţului care a murit.