Ion Țiriac, amintiri de pe vremea când bea o bere cu Donald Trump. Ce spune despre dorința președintelui SUA pentru al treilea mandat
Ion Țiriac a comentat scenariul unui posibil nou mandat pentru Donald Trump. Milionarul român, care a vorbit și despre relația personală pe care o are de zeci de ani cu actualul președinte al Statelor Unite, a explicat de ce, în opinia sa, liderul american nu ar mai trebui să candideze.
În același context, omul de afaceri a făcut și o paralelă surprinzătoare cu tema limitării mandatelor, aducând în discuție inclusiv numele lui Răzvan Burleanu.
Țiriac, despre discuțiile privind un al treilea mandat pentru Trump
Donald Trump se află în prezent la cel de-al doilea mandat de președinte al Statelor Unite, acesta fiind și plafonul stabilit de Constituția americană. Cu toate acestea, în ultimele declarații, liderul de la Casa Albă a sugerat că ar exista anumite variante prin care această limită ar putea fi ocolită.
Comentând acest subiect, Ion Țiriac a fost foarte clar în poziția sa și a transmis că nu vede realist un asemenea scenariu.
„Cu treaba cu domnul Trump, cu al 3-lea mandat, cred că visează. Eu îl cunosc pe domnul Trump pentru că pe vremea noastră, când jucam la Forest Hills, venea la prânz la masă la country club, beam o bere. Era nu domnul președinte, ci domnul businessman (n.r. om de afaceri) pe vremea aia, acum 40 de ani.”
Eu sunt totuși de părere că atunci când strămoșii noștri - ai umanității, nu ai românilor - începând cu americanii și terminând cu olimpicii, când au spus: Domnule, două termene ajung!. De ce? Pentru că la urmă te confunzi cu funcția și nu mai știi care e dreapta, care e stânga.”, a declarat Ion Țiriac, la un post tv de sport.
Paralela făcută de omul de afaceri
În intervenția sa, Țiriac a mers dincolo de cazul Trump și a vorbit, în termeni generali, despre importanța limitării numărului de mandate. Potrivit acestuia, ideea de a rămâne prea mult timp într-o funcție de conducere poate duce la o confuzie între persoană și rolul pe care îl ocupă.
Tocmai din acest motiv, milionarul consideră că regula celor două mandate are o logică solidă și ar trebui respectată.
Amintiri din perioada în care Trump era om de afaceri
Ion Țiriac a readus în atenție și o serie de amintiri din perioada în care Donald Trump nu era încă implicat în politică, ci era cunoscut exclusiv ca om de afaceri.
Relația dintre cei doi datează de mai multe decenii, din perioada turneelor de tenis de la Forest Hills, când Trump obișnuia să petreacă timp în cercul sportivilor.
„Donald Trump este un jucător. Donald Trump este un om extraordinar de deștept. Să nu vă înșelați cu el, este un om ambițios. Poate este megaloman. Este în regulă. Este președintele SUA.
Donald Trump pe care îl cunosc eu și Năstase e un om de business și care bea berea cu noi și-l întrebam ce ai făcut că ai cumpărat acum 8 luni și ai dat faliment. Și a zis: 'Băi, Țiriac, vezi-ți de tenisul tău și lasă-mă pe mine în treaba mea'. El a făcut trilioane pentru SUA, dar în detrimentul celeilalte părți a lumii.
Astea sunt basme (n.r. să joace ei tenis). I-am trimis complimente, mi-a răspuns, mi-a trimis o șapcă semnată. Cu feciorul lui am fost și la vânătoare anul trecut. Domnul Trump este stăpânul lumii. Vedeți ce se întâmplă în jur. Să sperăm că ne dregem cu toții”, a declarat Țiriac.