Intervenție dificilă a pompierilor din Satu Mare. Doi căței, salvați dintr-o fântână adâncă de nouă metri
Pompierii din cadrul Detașamentului Carei au salvat, sâmbătă, doi căței care au căzut într-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare, apelul de urgenţă a fost primit sâmbătă, în jurul orei 20.00.
La scurt timp, echipajele de intervenţipe s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că doi pui de câine erau captivi într-o fântână îngustă şi adâncă, fiind în pericol iminent.
Cu ajutorul echipamentelor de salvare din spaţii înguste şi al unei intervenţii atente şi coordonate, pompierii au reuşit să aducă în siguranţă la suprafaţă ambii căţeii.