MENIU

Întâlnirea Klaus Iohannis - Theresa May a fost anulată

Brexitul aduce și pagube colaterale! Întâlnirea pe care preşedintele Klaus Iohannis urma să o aibă, miercuri, la Londra, cu premierul Theresa May a fost anulată "din motive obiective, ce țin exclusiv de partea britanică", potrivit unui comunicat al Cotroceniului. 

Şefa guvernului de la Londra a anunţat că nu poate onora întâlnirea din cauza şedinţei extrem de lungi şi tensionate dedicate analizei proiectului de documenti privind Brexit-ul. Până la ora anunţului, miniștrii britanici nu căzuseră de acord asupra documentului.

"Întrevederea Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, doamna Theresa May, (...) nu va mai avea loc din motive obiective, ce țin exclusiv de partea britanică, având în vedere faptul că ședința de Guvern pentru a aproba textul acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană este încă în desfășurare," se spune în comunicatul oficial al Preşedinţiei române.

Cei doi oficiali ar fi trebuit să vorbeaască despre relaţia bilaterală, stadiul negocierilor privind Brexit, priorităţile preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, cooperarea în sfera securităţii şi apărării, precum şi agenda regională.

Preşedintele Klaus Iohannis va participa la recepţia şi dineul organizate cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani de către Alteţa Sa Regală Charles, Prinţ de Wales.

Mai multe articole despre:
null