MENIU

INCREDIBIL! Şeful Bancorex îşi va primi "leafa" la zi: 4,5 milioane euro

Răzvan Temeşan, preşedintele Bancorex în "anii de glorie" tristă ai băncii

Afacerea Bancorex, unul dintre cele mai negre episoade de jaf la adresa banului public din anii 90, care părea închis definitiv în subteranele istoriei, are efecte neaşteptate până în anul de graţie 2014. UPDATE: Răzvan Temeşan, fostul preşedinte Bancorex, a trimis un DREPT LA REPLICĂ vizavi de informaţiile apărute în presă, care poate fi citit la finalul articolului.

Astfel, Tribunalul Bucureşti a decis ca fostul preşedinte al Bancorex Răzvan Temeşan să primească de la BCR peste 4,5 milioane de euro, reprezentând salariul acestuia (de 70.000 euro pe lună), din momentul în care a fost concediat şi până în prezent, mai precis până în data de 9 septembrie 2014.

Potrivit Mediafax, Tribunalul Bucureşti obligă BCR să-i plătească lui Răzvan Temeşan drepturile salariale aferente perioadei cuprinse între 27 februarie 2009 şi 9 septembrie 2014, în cuantum de 70.000 de euro lunar.

Suma trebuie achitată în echivalentul în lei şi actualizată cu rata indicelui de inflaţie la data plăţii efective. Mai mult, prtim aceeaşi hotărâre, instanţa obligă BCR să-i plătească lui Temeşan daune morale în cuantum de 100.000 de euro.

"Obligă pârâta să plătească reclamantului contravaloarea dobânzii legale aferentă sumei cu titlu de drepturi salariale datorate pentru perioada 27 februarie 2009 - 9 septembrie 2014, începând cu data de 27 februarie 2012 până la data plăţii efective. Constată calitatea de salariat a reclamantului în perioada 07 aprilie 2007 - 9 septembrie 2014, în raport cu pârâta, pe funcţia echivalentă în organigrama BCR cu cea de director general exercitată de reclamant în cadrul BANCOREX, cu salariul lunar echivalent în lei, de 70.000 de euro pentru perioada cuprinsă între 27 februarie 2009 şi 9 septembrie 2014", se arată în decizia luată marţi de Tribunalul Bucureşti.

Decizia Tribunalului Capitalei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

În 2011, Răzvan Temeşan a mai câştigat un proces cu BCR, banca fiind obligată să îi plătească acestuia 625.000 de euro, sumă ce reprezintă drepturile sale băneşti aferente perioadei cuprinsă între 7 aprilie 2005 şi 31 decembrie 2007. Tot banca a fost obligată de instanţă să-i plătească atunci lui Temeşan 30.000 de euro, drept daune morale.

Răzvan Temeşan a fost preşedinte al Bancorex între 1992 şi 1997.

În 1999, statul a preluat împrumuturile neperformante ale Bancorex, iar BCR a absorbit restul activităţilor băncii.

Bancorex a fost în anii de după Revoluţie banca de stat de la care oameni cu funcţii importante în stat şi apropiaţii acestora au luat credite de sute de milioane de lei pe care nu le-au mai înapoiat niciodată.

După falimentul băncii, statul a rămas cu pagubă de un miliard de dolari, iar sute de dosare au rămas fără vinovaţi.

DREPT LA REPLICĂ ŞI RECTIFICARE

Formulat de Temesan Razvan Liviu, prin care aduc precizări referitoare la articolul Mediafax ,,Tribunalul Bucureşti: BCR trebuie să-i plătească lui Răzvan Temeşan peste 4,5 milioane de euro. Decizia nu e definitivă” publicat în data de 10.09.2014, ora 16.01 sub semnătura doamnei Otilia Ciocan, dupa cum urmeaza:

Procesul dintre Temesan Razvan si BCR, la care faceti referire in articolul dvs., este generat de refuzul BCR de a reglementa raporturile mele de munca timp de 12 ani. Pe toata aceasta perioada am fost pus de catre BCR in imposibilitatea de a-mi exercita profesia pe functia detinuta in cadrul BCR (raporturile de munca au fost constatate de trei (3) instante ca fiind continue pana in prezent), dar si in imposibilitatea de a-mi desfasura activitatea in raport de un alt angajator, BCR refuzand sa inchida si sa-mi elibereze cartea de munca.

Pe toata aceasta perioada de timp, mi-am demonstrat drepturile in fata instantelor de judecata, insa m-am confruntat constant cu opozitia BCR in executarea obligatiilor dispuse de instante. Apreciez oportun interesul manifestat de presa fata de acest litigiu, in speranta onesta ca, astfel, BCR va trata cu responsabilitate pozitia sa procesuala si modul in care va intelege sa isi execute obligatiile fata de angajati.

Hotararea Tribunalului București in dosar nr. 5736/3/2012, din data de 09.09.2014,  la care faceți referire în articol este definitivă și executorie, conform art. 274 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii Hotararile pronuntate in fond sunt definitive si executorii de drept.

Mai mult, Hotararea dispusa de Tribunalul București in dosar nr. 5736/3/2012, la data de 09.09.2014, poate fi pusa in executare de catre BCR in decurs de 15 zile calendaristice de la data de 10.09.2014, cand le-a fost notificata cererea de executare. Ulterior acestei date, devin aplicabile prevederile Noului Cod Penal privind infractiunea de nerespectare a unei hotarari judecatoresti (art. 286 alin. (1) lit. (e)) si devin incidente dispozitiile privind executarea silita.

In virtutea unei minime rigori in exprimare, va solicit sa aveti in vedere faptul ca nu a existat nicio „concediere” sau „demitere” legala a lui Razvan Temesan, care sa fi intervenit intre momentul angajarii in cadrul Bancorex, pe parcursul procesului de fuziune cu BCR si pana in prezent. De asemenea, „despagubirile record” pe care le mentionati, nu reprezinta decat o medie a veniturilor bancherilor romani la nivelul anului 2011, conform datelor facute publice de ANAF. Mai mult, trebuie avut in vedere faptul ca BCR nu a contestat aceasta suma.

In ceea ce priveste afirmatiile defaimatoare la adresa subsemnatului, de tipul „devalizatorul Bancorex” si alte derivate, va pun in vedere ca acestea sunt profund neprobate si neintemeiate, sens in care utilizatorii lor – formatori ai opiniei publice – vor suporta consecintele legale. In masura in care se doreste o aprofundare a acestui aspect specific, va informez in mod documentat ca, la momentul martie 1997:

  • am lăsat Bancorex cu un rating de BBB+ pe termen lung și A2 pe termen scurt; volumul creditelor neperformante era de 7,9% (de aproape 3 ori mai mic decât media împrumuturilor neperformante în sistemul bancar românesc din prezent, și de aproape 4 ori mai mic decât volumelor creditelor neperformante ale BCR înregistrate în momentul actual - potrivit datelor oficiale);
  • Bancorex nu a fost declarată niciodată în faliment (deteriorarea situației băncii după martie 1997 a determinat BNR să numească administrator special (în 1999) iar acesta a propus fuziunea cu BCR, fuziune ce s-a realizat fără reevaluarea de active, creând impresia că Bancorex ar fi în fapt ,,o gaură neagră” si determinând guvernul României să anuleze acțiunile Bancorex și operând astfel transferul de active ne-reevaluate, la BCR).
  • după fuziunea cu Bancorex, BCR a devenit cea mai mare bancă din România, iar AVAS a înregistrat până în prezent un profit de peste 250 de milioane de dolari, la valorile din 1999, ca diferență între garanțiile preluate de la Bancorex și valorificate, și, respectiv, titlurile de stat emise la momentul fuziunii, plus încă aproximativ un miliard de dolari, la valoarea din 1999, pe care încă le mai deține ca și garanții nevalorificate, în dauna acționarilor Bancorex cărora li s-au anulat acțiunile (cu valoare pretinsă zero).

In concluzie, in martie 1997 am fost indepartat nelegal din conducerea Bancorex, astfel incat sa poata fi derulate actiunile aratate la punctele de mai sus, si – mai mult decat atat – nu mi s-a mai permis desfasurarea activitatii profesionale in cadrul BCR, dupa fuziune, sau, dimpotriva, in cadrul unui alt angajator, BCR refuzand reglementarea raportului meu de munca. Dincolo de daunele materiale, reprezentand drepturile salariale de care am fost privat, o atare conduita a produs daune morale ireparabile.

Reiterez speranta ca BCR va executa conform hotararile instantelor de judecata si ca atentia manifestata in mod profesionalist de presa pe acest subiect va avea efectul benefic de a determina o mai mare rigoare in modul de executare a obligatiilor de plata trasate in mod expres si exclusiv in sarcina BCR.

Va rog ca, in virtutea drepturilor fundamentale ale subsemnatului si in aplicarea normelor incidente, sa publicati integral prezentul drept la replica al subsemnatului si sa aveti in vedere aceste precizari in orice comunicari ulterioare. Răzvan Temeșan

Mai multe articole despre:
bancorex răzvan temesan