MENIU

Incident TERIBIL la Timișoara. O studentă suedeză a căzut de la etajul 8

Incident teribil la Timișoara, O tânără suedeză de 26 de ani s-a aruncat de la etajul 8 al unei clădiri. Femeia nu a căzut până la sol, ci pe o terasă de la etajul 5.

Miercuri după-amiaza, polițiștii din Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut pe terasa unui bloc.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că este vorba de o tânără, în vârstă de 26 de ani, de origine suedeză, care s-a aruncat de la balconul etajului 8 al blocului pe terasa de la etajul 5 al aceluiași imobil, potrivit tion.ro.

Femeia locuiește cu o colegă de apartament din Franța. Ea ar fi cunoscută cu probleme psihice, fiind internată la Gătaia. Zona unde a aterizat este plină cu pietriș și s-ar fi lovit cu fața de o tablă.

Astfel, a fost transportată în stare critică la spital.

Polițiștii fac acum verificări pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii incidentului.

Mai multe articole despre:
accident timisoara s tudenta cazuta