Adevăratele motive pentru care România nu are, nici în 2026, o aeronavă prezidențială
Absența unei aeronave prezidențiale în România împlinește 16 ani, lăsând în urmă epoca Boeing-ului „Carpați”, retras din uz în 2010. Deși era un model de generație veche, aeronava oferea biroul oficial și infrastructura de comunicații secrete necesare unui șef de stat în deplasări internaționale, dotări care au dispărut odată cu decizia de a renunța la flota proprie în favoarea operatorilor privați.
Istoria recentă a transportului aerian oficial al României este marcată de o succesiune de decizii contradictorii și proiecte abandonate, care au condus la situația actuală în care statul nu deține o aeronavă prezidențială. Procesul de declin a început în anul 2010, când președintele Traian Băsescu a început să utilizeze un avion Airbus închiriat de la Tarom pentru deplasările externe. Trei ani mai târziu, în 2013, contractul cu operatorul național a fost reziliat în urma declarațiilor ministrului Transporturilor de la acea vreme, Relu Fenechiu, care susținea că menținerea aeronavei Airbus A310 VIP alocată demnitarilor genera costuri de 7 milioane de euro pentru bugetul Tarom. Din acel moment, Administrația Prezidențială a trecut la închirierea unor avioane în regim charter de la companii private străine.
În august 2013, Guvernul condus de Victor Ponta a inițiat procedurile pentru achiziționarea unei aeronave proprii prin intermediul Ministerului Apărării, care urma să suporte costurile de cumpărare în leasing, operare și mentenanță. Proiectul viza un Airbus A319 echipat cu kit oficial, destinat președintelui, premierului și șefilor Parlamentului. Deși documentația a fost finalizată și avizele de securitate obținute, propunerea a fost blocată în CSAT în anul 2014, Traian Băsescu argumentând că decizia finală trebuie să aparțină succesorului său la Palatul Cotroceni.
Tentativele de dotare cu o flotă oficială datau însă din perioada 2007-2008. La propunerea Romavia, CSAT avizase cumpărarea a două avioane cu dotări speciale, inspirate de modelul american Air Force One. Cerințele tehnice includeau radare meteorologice performante, sisteme antirachetă, rezervoare suplimentare și capacitatea de realimentare în zbor pentru a permite rute transatlantice fără escală. Totuși, proiectul a fost abandonat din cauza impactului bugetar estimat la 300 de milioane de dolari. Ulterior, în noiembrie 2013, s-au purtat negocieri pentru un avion la mâna a doua din flota Guvernului Italiei, însă și această variantă a eșuat, Victor Ponta anunțând un „plan B” ce presupunea echiparea unei aeronave din flota Tarom, care nu s-a mai concretizat.
Eșecul acestor demersuri a obligat oficialii români să apeleze fie la curse de linie, fie la aeronave închiriate, care de cele mai multe ori nu dispun de infrastructura tehnică necesară pentru comunicații securizate. În lipsa dotărilor de bord, secretizarea convorbirilor demnitarilor cu instituțiile statului este asigurată în prezent prin utilizarea unei valize portabile speciale.
În perioada mandatului lui Dacian Cioloș, în mai 2016, a fost înființată o nouă comisie specială cu scopul de a finaliza achiziția unui avion până la sfârșitul anului respectiv, însă rezultatul a fost similar tentativelor precedente. Ulterior, în 2019, ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici reitera necesitatea unei aeronave oficiale, considerând demersul unul „de bun-simț”, dar planurile au fost din nou puse în așteptare odată cu debutul pandemiei de COVID-19. În tot acest interval de instabilitate logistică, costurile pentru deplasările externe au crescut constant; spre exemplu, în mandatul lui Klaus Iohannis, cheltuielile pentru cele peste 90 de vizite oficiale au depășit pragul de 23 de milioane de euro, sumă la care se adaugă și costurile aferente deplasărilor efectuate de prim-miniștri și membrii cabinetului.