MENIU

Curtea de Apel București a decis: Horațiu Potra rămâne în arest preventiv

Curtea de Apel București a decis: Horațiu Potra rămâne în arest preventiv / Inquam Photos

Judecătorii de la Curtea de Apel București au decis vineri să mențină măsura arestului preventiv în cazul lui Horațiu Potra și a apropiaților săi.  

Astăzi, Horațiu Potra și cei doi apropiați ai săi, aflați în arest la Penitenciarul Rahova, vor fi aduși în fața magistraților de la Curtea de Apel București.

Judecătorii vor decide dacă prelungesc mandatul de arestare preventivă cu încă 30 de zile. Este prima apariție publică a lui Potra din acest an, după presiunile la care ar fi fost supus în penitenciar la mijlocul lunii decembrie.

Avocatul său a declarat pentru Realitatea Plus că fostul luptător din Legiunea Străină ar fi fost constrâns de mascați să dea declarații mincinoase în dosarul în care este implicat, dosar în care apare și numele lui Călin Georgescu.

Între timp, Tribunalul Sibiu a stabilit că anumite acuzații nu pot fi investigate fără acordul Emiratelor Arabe Unite, în lipsa unui tratat de extrădare.

Rămâne de văzut dacă Potra va face declarații în fața instanței, în condițiile în care avocații săi pregătesc o strategie detaliată pentru a evidenția presiunile la care ar fi fost supus.

 

 

 

 

Mai multe articole despre:
potra horatiu potra cab