MENIU

Incendiu puternic în județul Suceava. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

Un incendiu de proporții a izbucnit miercuri seară în localitatea Plopeni, județul Suceava, la o anexă gospodărească, iar fumul dens și flăcările înalte au fost vizibile de la mare distanță.

Ce au transmis autoritățile?

Focul s-a extins rapid din cauza materialelor combustibile, existând riscul ca incendiul să ajungă și la casa de locuit aflată în imediata apropiere.

Pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii militari, sprijiniți de echipajele SVSU Salcea, cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

                                                            Incendiu în Suceava / Sursa foto - ISU

Anexa, construită în mare parte din lemn, a fost distrusă în totalitate. Pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați au ars bunuri casnice, scule, utilaje electrice și alte obiecte depozitate în interior. Din cauza căldurii puternice, ferestrele locuinței au fost grav afectate pe una dintre laturi.

                                                  Incendiu puternic în Suceava / Sursa foto - ISU

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar pompierii au reușit să împiedice extinderea incendiului la casa de locuit.

Cauza izbucnirii focului urmează să fie stabilită de echipa de specialiști.