MENIU

Incendiu masiv într-un magazin din Cluj: 20 de persoane se aflau în interior

Un incendiu izbucnit marți dimineață la o priză și mai multe cabluri electrice dintr-un magazin aflat pe strada Eroilor, în comuna Florești, județul Cluj, a provocat panică printre clienți și angajați. În total, aproximativ 20 de persoane au reușit să se autoevacueze în siguranță, iar un client a acuzat o ușoară intoxicație cu fum.

Ce au transmis autoritățile în acest caz?

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, incendiul s-a manifestat la o priză și la cablurile care alimentau frigiderul magazinului. Focul a fost observat la timp, iar personalul a alertat imediat autoritățile.

„Echipajele de la Punctul de Lucru Florești au ajuns rapid la fața locului. Incendiul a fost lichidat în scurt timp, în limitele găsite. Ca măsură de siguranță, aproximativ 20 de persoane s-au autoevacuat”, au precizat reprezentanții ISU Cluj.

La intervenție au participat o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Un client al magazinului a fost evaluat medical de paramedici după ce a prezentat simptome ușoare de intoxicație cu fum, însă nu a fost necesar transportul la spital.

Incendiul nu s-a extins, iar pagubele materiale au fost minime. Cauza probabilă a izbucnirii focului este un scurtcircuit electric.