MENIU

INCENDIU la un cămin de bătrâni din Harghita! 45 de persoane, evacuate

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineață, la un cămin de bătrâni din localitatea Locodeni, județul Harghita.

Focul a izbucnit la nivelul acoperișului, iar forțele de intervenție au făcut eforturi pentru a preîntâmpina extinderea acestuia la restul clădirii.

Imediat la fața locului s-au deplasat 4 echipaje din cadrul detasamentului de pompieri Odorheiu Secuiesc, cu 2 autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și o ambulanță SMURD, precum și serviciul voluntar pentru situații de urgență a localizat al localității Mărtiniș.
În momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul era localizat de pompierii voluntari, care se manifesta pe o suprafață de aproximativ 5 metri pătrați din structura de lemn a acoperișului.

Potrivit purtătorului de cuvânt ISU Harghita, persoanele de la etaj au fost evacuate în siguranță în sala de mese.

Din fericire, nu au fost raportate victime.

În aceste momente se acționează pentru decopertarea acoperișului și căutarea eventualelor focare ascunse.

În căminul de bătrâni de la Locodeni se află internate 45 de persoane, a precizat ISU Harghita.

Mai multe articole despre:
incendiu foc camin de batrani pompieri