MENIU

Incendii devastatoare în SUA. Cel puțin 11 oameni au murit

Pompierii californieni continuîă să se lupte cu cele 15 focare de incendii de vegetație care au devastat regiunea viticolă din nordul statului, au ucis cel puțin 11 oameni și au distrus mii de locuințe și clădiri, relatează agenția Reuters.

Potrivit pompierilor din California, aproximativ 32.000 de hectare au fost deja devastate, începând de duminică seara, în această regiune foarte turistică și bogată din nord-vestul Statelor Unite.

"În mai puțin de 24 de ore, au izbucnit peste 18 incendii" care au distrus "peste 2.000 de locuințe și amenință alte mii", a arătat guvernatorul statului cel mai populat din țară, Jerry Brown, într-o scrisoare adresată președintelui Donald Trump.

Oficialul californian i-a solicitat șefului statului să declare zona ca una de "dezastru natural", în scopul de a debloca ajutoare federale, date fiind "gravitatea și amploarea" celor petrecute. Din cauza vântului extrem, care suflă cu peste 90 km/oră, "ne așteptăm că distrugerile să se accelereze" și la mai multe decese, a adăugat Brown, care a declarat stare de urgență în opt comitate.

Save

Save

Mai multe articole despre:
incendii incendii sua napa sonoma incendii