MENIU

Încă un șef de stat a fost testat pozitiv cu noul coronavirus

Armen Sarkissian. Foto: president.am

Președintele Armeniei, Armen Sarkissian, s-a infectat cu noul coronavirus. Potrivit biroului său de presă, liderul de la Erevan, în vârstă de 67 de ani, trebuie să stea în carantină în Londra. 

Sursa citată a precizat că Sarkissian s-a testat după ce a avut simptome specifice infecției.

Președintele Armeniei a plecat la Londra împreună cu familia și nepoții săi pentru a petrece Anul Nou, dar și pentru a se opera la picior. 
”Preşedintele se află în izolare şi va continua temporar să-şi exercite atribuţiile de la distanţă”, a mai transmis biroul său de presă. 

În iunie, și premierul armean a fost confirmat cu noul coronavirus, toți membrii familiei primind rezultate pozitive.

Cu o populație de aproximativ trei milioane de locuitori, Armenia a raportat până acum peste 160.000 de contaminări și 2.878 de decese. 

Autoritățile din țară au fost criticate aspru pentru modul în care au gestionat criza, experţii apreciind că decizia de a închide frontierele a fost luată târziu, iar oamenii politici au trimis mesaje contradictorii către populaţie. Situația generată de pandemie a fost agravată și de conflictul sângeros cu Azerbaidjanul din Nagorno-Karabah, care a durat șase săptămâni. Un acord încheiat la 10 noiembrie între părţile beligerante, cu medierea Rusiei, a pus capăt ostilităţilor, amintește Agerpres.