MENIU

Încă patru elevi din Dolj, testaţi pozitiv pentru COVID-19. Situația INFECTĂRILOR la nivelul țării

Elevii s-au reîntors în bănci

O clasă pregătitoare din cadrul Școlii „Gheorghe Țițeica” din Craiova va face cursuri online, începând de astăzi, după ce un elev a fost confirmat cu noul coronavirus. Potrivit DSP Dolj, elevul a primit răspunsul ieri, iar măsurile se aplică începând de astăzi. 

„Este vorba despre o clasă pregătitoare de la Țițeica. Toată clasa trece în online, începând de astăzi, pentru 14 zile”, a spus purtătorul de cuvânt al DSP Dolj, Ștefan Popescu.

Tot ieri, alți trei elevi au fost confirmați pozitiv cu coronavirus, dar în aceste cazuri nu se impune luarea unor măsuri privind unitățile școlare întrucât elevii făceau cursuri online, relatează realitateadecraiova.net.

Cu o zi în urmă au fost anunțate primele cazuri de infectare cu noul coronavirus în rândul elevilor și profesorilor în județul Dolj. Vorbim despre un elev, un profesor, dar și un student, toți trei confirmați pozitiv cu COVID-19. 

Cifrele au explodat, ieri, la numai trei zile de la reîntoarcerea elevilor în bănci. La o primă centralizare a cazurilor raportate cu o zi în urmă, situația privind infectările cu COVID-19 în rândul eprsonalului din Educației și a elevilor stătea în felul următor:

Din raportările existente până în prezent, situația cazurilor de COVID din instituțiile de învățământ, în timp real (este vorba de elevi, profesori și personal auxiliar), arată astfel:

- Brașov - 8

 - Timis – 35

- Cluj - 30 (personal din școli, 17 clase și grupe suspendate)

- Suceava – 4

- Gorj – 17

- Constanta – 14

- Prahova – 11

- București - 6

- Alba – 5

- Baia Mare – 4

- Dolj - 7

- Sălaj - 1

- Olt -2

Tot ieri, Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, recomanda părinţilor „un pic mai multă atenţie” la starea de sănătate a copiilor atunci când îi duc la şcoală.

"Apar, din păcate, probleme tocmai din cauza unei anumite lipse de responsabilitate, pentru că la cei care apar acum în şcoli - cazuri de îmbolnăviri - infectarea s-a produs în urmă cu ceva timp, ţinând seama de perioada de incubaţie. Caz în care un pic mai multă atenţie la trimiterea elevilor în colectivitate. Este o recomandare foarte puternică, pentru că ştim de la cei cu competenţă că riscul de a avea situaţii grave printre elevi din fericire este mic şi foarte mic, însă riscul de transmitere către cei din familii care pot avea vulnerabilităţi este un risc foarte important", a afirmat ministrul.

Încă patru cazuri de elevi și în Galați

Patru cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 au fost confirmate în rândul cadrelor didactice şi elevilor din judeţul Galaţi, au anunţat, vineri, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).

Potrivit sursei citate, trei dintre cazuri au fost confirmate joi. Este vorba despre un elev şi două cadre didactice.

Cel de-al patrulea caz a fost confirmat vineri, fiind vorba despre un elev.

O singură clasă va avea cursurile faţă în faţă suspendate timp de 14 zile, acestea urmând să fie efectuate online.