MENIU

Înalta Curte, reacție fără precedent după condamnarea lui Dragnea

Inalta Curte de Casație și Justiție a reacționat la atacurile politicienilor venite după condamnarea lui Liviu Dragnea la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, anunță Realitatea TV.

A spune că Înalta Curte a încălcat deciziile Curţii Constituţionale înainte de a cunoaşte conţinutul şi raţionamentul logico-juridic al hotărârii nu poate sluji în nici un fel la corecta informare a publicului şi este de natură a arunca îndoiala şi neîncrederea asupra actului de justiţie, afirmă ÎCCJ, într-un document.

"Membrii Executivului sau Legislativului nu au căderea să aprecieze în ce măsură o hotărâre judecătorească va fi menţinută sau nu în căile de atac şi nici nu au competenţa legală de a constata că aplicarea legii este sub influenţa arbitrariului, toate aceste competenţe aparţinând instanţelor de control judiciar sau Inspecţiei Judiciare, atunci când există indicii că s-ar fi săvârşit o abatere disciplinară.

Înalta Curte a apreciat întotdeauna libertatea de exprimare dar reaminteşte că, potrivit jurisprudenţei CEDO, libertatea de exprimare nu are caracter absolut nici măcar atunci când este vorba de justiţie. De aceea, a susţine că Înalta Curte a încălcat deciziile Curţii Constituţionale înainte de a cunoaşte conţinutul şi raţionamentul logico-juridic al hotărârii nu poate sluji în nici un fel la corecta informare a publicului şi este de natură a arunca îndoiala şi neîncrederea asupra actului de justiţie.

Apreciem îndemnul la cumpătare, dar ne îndoim de sinceritatea unui astfel de demers atunci când el este dublat de afirmaţii potrivit cărora este evident că hotărârile au fost politizate sau reprezintă un răspuns vindicativ la presiunea străzii.

Cumpătarea, atunci când este vorba de hotărâri judecătoreşti, presupune cunoaşterea aprofundată a procedurilor judiciare, dar, mai ales, a motivării hotărârii judecătoreşti în discuţie”, precizează ÎCCJ.

 

 

Mai multe articole despre:
justiţie Înalta Curte CCR