MENIU

În sfârşit s-a aflat! Care este sursa PRINCIPALĂ a NEFERICIRII?

Specialiştii sunt de părere că dacă stima de sine este scăzută, oamenii nu mai sunt mulţumiţi de ei înşişi, iar această nemulţumire poate fi extrapolată şi în cadrul relaţiilor lor.

Unul dintre motivele pentru care relaţiile noastre au început să meargă prost rezidă în faptul că cineva ne-a spus, la un moment dat, că iubirea de sine este egoistă, iar acest gând ni s-a întipărit adânc în subconştient.

De atunci încolo, am început să ne simţim vinovaţi dacă ne iubeam pe noi înşine, am încetat să ne mai vedem ca prieteni ai propriului sine şi am petrecut ore în şir judecându-ne că, probabil, egoismul nostru a fost sursa tuturor eşecurilor în dragoste.

În realitate, specialiştii sunt de părere că lucrurile stau exact pe dos. Dacă stima de sine este scăzută, nu mai suntem mulţumiţi de noi înşine, iar această nemulţumire poate fi extrapolată şi în cadrul relaţiilor noastre.

„Mulţi confundă iubirea de sine cu narcisismul, probabil pentru că ni s-a tot repetat că iubirea de sine este o formă de egoism, iar în dragoste este nevoie de altrusim. În realitate, egoismul vine de la faptul că ţinem într-o relaţie o persoană care are nevoie de iubire, când noi ştim că nu ne putem iubi nici măcar pe noi înşine. Pentru a avea o relaţie sănătoasă, trebuie mai întâi să învăţăm să ne (re)acceptăm pe noi înşine – cu bune şi cu rele, să redevenim prietenii noştri care eram odinioară şi să vorbim deschis cu partenerul despre această problemă a noastră. Nu este nimic ruşinos”, afirmă Angela Nuţu, unul dintre cei mai cunoscuţi traineri din România pe probleme de cuplu şi vicepreşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

Cum să îţi recapeţi stima de sine

În opinia specialistului, pentru a ne recăpăta stima de sine pierdută şi pentru a învăţa să ne iubim din nou pe noi înşine, putem urma trei paşi simpli:

1. Acceptare - recunoaşte-ţi emoţiile!
„În primul rând, trebuie să ne dăm seama că, fiind fiinţe umane, avem atât puncte slabe, cât şi puncte forte. Nu ne-am născut Dumnezeu, deci vom face întotdeauna greşeli. Ca toţi ceilalţi, vor fi întotdeauna lucruri în viaţa noastră de care să nu fim mândri. La un moment dat, în vieţile noastre, cu toţii ezităm şi eşuăm. Să acceptăm acest adevăr universal este primul nostru pas”, afirmă psihoterapeutul Angela Nuţu.

Citeşte continuarea pe Descopera.ro