MENIU

În ce condiții se vor duce românii la muncă în Austria. Mesajul ministrului Transporturilor

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat că a ajuns la minister solicitarea părții austriece privind deplasarea unui tren cu muncitori români spre Austria. Acesta a precizat că e nevoie să fie stabilite reguli clare pentru transportul muncitorilor cu trenul.

„Această solicitare a venit vineri, pe data de 24 aprilie, transmisă de la Ambasada Austriei la București către ministerul nostru, către MAI, după ce eu am declarat public în cadrul vizitei pe care am efectuat-o la Timișoara, că o astfel de solicitare nu există concret la ministerul nostru. Această solicitare a venit între timp, iar acum clarificăm acest condiții.

Dacă se dorește deplasarea cu trenul, eu cred că la fel cum s-a realizat și cu avionul, trebuie să avem clar reguli de la momentul la care pleacă de la domiciliu până în momentul în care ajunge la destinație, în Austria”, a spus Lucian Bode la un post TV.

Autoritățile austriece pregătesc implementarea unei linii feroviare de noaptea care să lege prin Ungaria un coridor spre România astfel încât, după 2 mai, să poate fi aduși muncitori români.

Mai multe articole despre:
lucian bode coronavirus mersul trenurilor