MENIU

IAR Ghimbav va produce piese pentru elicopterele Super Puma

Fabrica de la Ghimbav va deveni cel mai bun loc de reparat elicoptere Puma

Ministerul Economiei şi Airbus Helicopters vor semna, în 4 septembrie, un act oficial prin care la IAR Ghimbav vor fi produse piese pentru elicopterele Super Puma, a anunţat deputatul PSD de Braşov Emil Niţă, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Deputatul PSD Braşov Emil Niță a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că actul oficial va fi semnat la Bucureşti, la Ministerul Economiei, în data de 4 septembrie.

"La Bucureşti. în 4 septembrie va fi semnat memorandumul între Ministerul Economiei şi firma Airbus Helicopters prin care la IAR Ghimbav se vor produce piese pentru elicopterele Super Puma. Din partea României documentul va fi semnat de ministrul Economiei, Constantin Niţă, iar la ceremonie va fi prezent şi preşedintele companiei Airbus Helicopters“, a spus Emil Niţă.

Deputatul braşovean a precizat că face acest anunţ pentru a pune capăt speculaţiilor cu privire la faptul că Airbus Helicopters ar căuta o altă locaţie.

"Cifra investiţiei de la Ghimbav va fi menţionată în memorandumul care va fi semnat pe 4 septembrie. Pe noi ne interesează cel mai mult crearea de noi locuri de muncă menite să producă plusvaloare pentru societatea românească", a mai spus deputatul PSD Braşov.

În urma investiţiei Airbus, ar urma să se creeze aproxiamtiv 700 de noi locuri de muncă la Ghimbav, potrivit sursei citate.

Acţionarii IAR Braşov, companie controlată de stat, au hotărât la finele lunii iulie să pună la dispoziţia Airbus Helicopters un teren de 15.000 de metri pătraţi pentru producţia de elicoptere Super Puma în România, precum şi intrarea indirectă în acţionariatul firmei din România a Airbus Helicopter.

IAR Braşov va pune la dispoziţia Vadstena, firma înregistrată de Airbus Helicopters în România, un teren cu suprafaţa de 15.000 de metri pătraţi în localitatea Ghimbav, judeţul Braşov, pe baza unui contract de superficie (se păstrează dreptul de proprietate asupra terenului pe care vor fi construite clădirile - n.r.).

Pe terenul respectiv Vadstena urmează să construiască o hală industrială în suprafaţă de 8.550 de metri pătraţi, destinată proiectului pentru producerea elicopterelor de tip SuperPuma MK1 în România.

Astfel, terenul va fi pus la dispoziţia Vadstena pe durata derulării proiectului privind producerea elicopterelor de tip SuperPuma MK1 în România, dar nu mai mult de 99 de ani, în timp ce preţul trebuie să fie cel puţin egal cu cel stabilit de o firmă autorizată de evaluare.

Totodată, acţionarii au aprobat ca profitul rămas nerepartizat, cumulat la nivelul anului 2013, cuvenit IAR din partea Eurocopter România, să fie utilizat pentru fondul de dezvoltare şi cumpărarea unei participaţii la Vadstena, având în vedere calitatea IAR de acţionar al Eurocopter România.

Intrarea indirectă în acţionariatul firmei din România a Airbus Helicopters se va face numai după încheierea unui acord între Airbus Helicopters, Vadstena, Eurocopter România şi IAR, care să stipuleze strategia pentru repartizarea profiturilor celor două companii controlate de Airbus Helicopters, astfel încât IAR să aibă garanţia că va încasa dividende în anii în care oricare dintre cele două companii înregistrează profit.

Elicopterul Super Puma are două locuri pentru piloţi şi până la 19 locuri pentru pasageri. Aparatul are, în versiunea EC225, o rază de acţiune de 1.135 de lilometri şi poate atinge o viteză maximă de 345 km/h.

Mai multe articole despre:
piese IAR Ghibav elicopterele Super Puma