MENIU

HIDROELECTRICA, din nou în insolvenţă

<p>Hidroelectrica, din nou &icirc;n insolvenţă</p>

La un an şi jumătate de la ieşirea din insolvenţă, Hidroelectrica a luat din nou drumul reorganizării judiciare. Curtea de Apel Bucureşti a admis o cerere a inspectoratului de stat în construcţii, prin care producătorul de energie electrică reintră în insolvenţă. Hidroelectrica trebuia listată pe bursă până în luna iunie.

Curtea de Apel a admis o cerere a Inspectoratului de stat în construcţii, care cerea intrarea companiei Hidroelectrica în insolvenţă. Informaţia a fost confirmată de Remus Vulpescu, fost membru în Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica.

"Am primit astazi o veste trista dureroasa si ma tem cu profunde semnificatii politice si anume, Hidroelectrica s-a intors in insolventa in urma unei pronuntari a Curţii de Apel Bucureşti a hotărârii de admitere a unor recursuri, cunoscute publicului ca recursurile baietilor destepti la hotărârea de inchidere a procedurii", a declarat Remus Vulpescu, fost membru în Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica.

Administratorul companiei Hidroelectrica, Remus Borza contestă decizia instanţei, dar aceasta potrivit legislaţiei în vigoare este definitivă.

"S-a solutionat un recurs la inchiderea procedurii de insolvenţă cu niste parti care nu au avut niciodată calitatea de creditori cata vreme nu li s-au recunoscut la masa credala acele sume pretinse cu titlul de daune interese baietilor destepti. În aceste condiţii, adevăraţii creditori, fie ca vorbim de cele 12 banci creditoare care aveau expunere de 760 milioane de euro sau statul român, mi se parea normal sa fie citati. Instanţa a respins această solicitare", a declarat şi Remus Borza.

Intrarea în insolvenţă dă însă peste cap planurile oficialilor de la Palatul Victoria. Potrivit angajamentului ferm luat de Guvernul României în faţa oficialilor Fondului Monetar Internaţional, până la jumătatea lunii iunie, trebuiau privatizate pe bursă 15% din acţiunile Hidroelectrica. O listare care nu va mai putea avea loc. 

Compania Hidroelectrica a reuşit să iasă prima dată din insolvenţă în luna iunie a anului trecut.