MENIU

Hepatita misterioasă la copii, semnele care te trimit urgent la medic

Boală misterioasă la copii

Cel puțin 169 de cazuri de hepatită acută cu origine necunoscută, la copii cu vârste cuprinse între o lună și 16 ani, au fost identificate în 11 țări, a anunțat Organizația Mondială a Sănătății.

Dintre cazurile depistate, cel puțin un copil a murit și alți 17 au avut nevoie de transplant hepatic, potrivit OMS.

Explozia cazurilor de hepatită gravă la copii în Europa pune pe jar lumea medicală. Încă nu se ştie ce virus o provoacă.

Mihai Craiu, unul dintre cei mai cunoscuţi pediatri din România, explică părinţilor care sunt semnele acestei boli, relatează adevarul.ro.

Părinţii pot recunoaşte hepatita acută gravă dacă copilul are :  

- icter cutaneo-mucos (este galben la piele şi la ochi),

- stare de oboseală extremă, foarte neobişnuită şi inexplicabilă prin efortul depus de copil,

- urini închise la culoare (ca berea brună sau ca ceaiul negru),

- scaune foarte deschise la culoare (scaune acolice, asemănatoare celor pe care le avea copilul în primele luni de viaţă cât era alăptat la sân sau cu o formulă de primă vârstă),

- mâncărimi inexplicabile pe piele (fără semne de boală cutanată),

- sângerare produsă la minime traumatisme sau chiar fără motiv.