MENIU

Harghita: Un bărbat a murit în chinuri în propria casă

Un bărbat în vârstă de 73 de ani a murit carbonizat, vineri, în urma unui incendiu, izbucnit în garsoniera în care locuia. Totul s-a întâmplat în localitatea harghiteană Sânsimion, după ce ar fi adormit cu țigara în mână.

 Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că incendiul a izbucnit în garsoniera unui bloc cu două etaje.

”Incendiul a fost anunţat la ora 15.21, la un bloc de locuinţe din Sânsimion, un bloc cu două etaje. Garsoniera este situată la ultimul etaj al blocului, după lichidarea incendiului a fost găsită persoana carbonizată. Au intervenit două echipaje, 11 subofiţeri, cu două autospeciale de la detaşamentul Miercurea Ciuc şi Serviciile Voluntare Sânsimion şi Sântimbru”, a spus Alina Ciobotariu.

Din primele cercetări, se pare că vârstnicul ar fi adormit cu ţigara aprinsă în mână, care ar fi provocat ulterior focul.

Potrivit sursei citate, incendiul a fost lichidat, iar o echipă de specialişti ai ISU cercetează în continuare cauzele izbucnirii lui.

Mai multe articole despre:
deces bărbat mort carbonizat