MENIU

Guvernul a avizat publicarea raportului GRECO

Guvernul a avizat publicarea raportului GRECO, urmând ca ministrul Justiţiei, împreună cu GRECO, să stabilească momentul în care va fi publicat documentul.

Guvernul a avizat publicarea raportului GRECO, urmând ca ministrul Justiţiei, împreună cu GRECO, să stabilească momentul în care va fi publicat documentul, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

"Guvernul a avizat publicarea raportului GRECO pentru că, aşa cum a şi spus doamna prim-ministru, vom face demersurile necesare şi vom îndeplini toate procedurile, pentru că Guvernul chiar este transparent în ceea ce priveşte relaţia cu partenerii noştri europeni pe acest segment. Procedural, de acum încolo, ministrul Justiţiei va stabili împreună cu GRECO momentul în care va fi publicat (raportul - n.r.) pentru o sincronizare, dacă vreţi, să fie publicat şi limba română şi în limba engleză în acelaşi timp. Doamna ministru al Justiţiei va oferi mai multe detalii referitor la momentul în care va fi făcut public, dar e o chestiune de zile presupun", a declarat Nelu Barbu, miercuri, la Palatul Victoria.

GRECO a transmis marți ca nu a primit inca autorizarea publicarii rapoartelor - asa cum e procedura - de la autoritatile romane.

Marti, o delegatie a Comisiei Europene a venit la Bucuresti, pentru o misiune de evaluare din cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV).

"A fost o intalnire bazata pe onestitate, pe transparenta. Ne-am ascultat fiecare si eu cred ca e un foarte bun inceput, pana la urma, obiectivul principal al Romaniei este ridicarea MCV-ului si acest obiectiv atat de important pentru Romania.

Sper eu sa poata fi realizat cat de curand posibil. Si nu depinde decat de noi acest lucru", a spus ministrul Justitiei, la finalul discutiilor.

GRECO a reexaminat nivelul de conformitate a tarii noastre, in doua noi rapoarte: un raport de urmarire a masurilor privind prevenirea coruptiei, la nivel de parlamentari, judecatori si procurori, si un altul care completeaza raportul intocmit in contextul evaluarii in procedura de urgenta a Romaniei, lansata in 2018, si care privea anumite aspecte ale legislatiei cu privire la statutul judecatorilor si procurorilor, la organizarea judiciara si la Consiliul Superior al Magistraturii, adoptata de Parlament, precum si asupra proiectelor de amendamente privind legislatia penala.

Rapoartele despre justiție ale GRECO nu pot fi publicate decat daca Guvernul Romaniei autorizeaza acest lucru.

Mai multe articole despre:
GRECO raport GRECO