MENIU

Grecia: Guvernul a depus în parlament al doilea pachet de reforme

Alexis Tsipras

Guvernul elen condus de Alexis Tsipras a depus marţi în parlament proiectul legislativ referitor la cel de-al doilea pachet de măsuri de reformă, cerut de creditorii internaţionali pentru a garanta un nou împrumut pentru Grecia, transmite AFP, citând o sursă din legislativul de la Atena.

Acest al doilea pachet include aplicarea directivei europene adoptate în 2013 în timpul crizei din Republica Cipru, ce garantează depozitele bancare de până la 100.000 de euro, precum şi o reformă a codului de procedură civilă, vizând simplificarea şi accelerarea procedurilor şi reducerea costurilor.

Sindicatul funcţionarilor publici, Adedy, a anunţat pentru miercuri seară o manifestaţie de protest în faţa parlamentului, unde textul va fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Votul va constitui un nou test pentru guvernul condus de Alexis Tsipras, după ce mai mult de o cincime dintre deputaţii partidului său Syriza (stânga radicală) s-au opus primului pachet de măsuri de austeritate, în urmă cu o săptămână. Măsurile, dintre care cele mai importante au fost majorarea TVA şi a cotizaţiilor sociale şi o reformă a pensiilor, au fost totuşi aprobate cu votul opoziţiei de dreapta şi socialiste.

În ultimele zile, analiştii au comentat că guvernul de coaliţie format cu Grecii Independenţi (un mic partid suveranist) va fi constrâns să recurgă la alegeri anticipate în lunile următoare dacă dezertările vor continua în rândul grupului parlamentar al Syriza.

Premierul Tsipras a efectuat o remaniere a cabinetului în urmă cu patru zile, declarându-se hotărât să-şi continue mandatul cu 'un guvern minoritar' pentru a garanta finalizarea cât mai curând posibil a acordului privind un nou împrumut, prevăzut prin acordul semnat la 12 iulie, la Bruxelles, cu zona euro.

Luni, noul purtător de cuvânt al guvernului, Olga Gerovassili, a respins eventualitatea unor alegeri anticipate, explicând că acestea 'nu ar fi utile' într-o perioadă în care executivul se concentrează pe finalizarea acordului cu creditorii internaţionali.

Mai multe articole despre:
Grecia austeritate criză Grecia austeritate Grecia