Gem de mere. Rețeta simplă a celui mai aromat gem
Acest gem este ideal pentru a fi savurat la micul dejun, întins pe pâine proaspătă sau biscuiți. Dar poate fi folosit și ca umplutură pentru plăcinte, tarte sau alte deserturi. Mai poate fi folosit și ca acompaniament lângă preparate din carne de porc sau de curcan, pentru un contrast dulce-acrișor.
Ingrediente:
- 1500 g mere 500 g zahăr
- 1 lămâie
- 1 linguriță scorțișoară
- 200 ml apă.
Mod de preparare
Vei începe cu pregătirea merelor. Spală bine merele, șterge-le și curăță-le de coajă și de cotoare. Apoi taie-le în cuburi mici și adaugă-le într-o oală. Toarnă și apa peste ele.
Cum prepari rețeta de gem de mere
Pune oala pe foc mediu și lasă merele să se înmoaie timp de aproximativ 15-20 de minute, amestecând ocazional. Dacă merele sunt foarte zemoase, poți reduce cantitatea de apă la 100 ml sau chiar să o elimini complet.
Când merele devin moi și încep să se descompună, adaugă zahărul și zeama de lămâie. Zeama de lămâie ajută la menținerea unei culori frumoase a gemului. În același timp, aceasta echilibrează gustul dulce al zahărului.
Dacă dorești să adaugi o notă aromată, pune și scorțișoara sau chiar un baton de vanilie.
Continuă să fierbi gemul la foc mic, amestecând constant pentru a preveni lipirea, până când compoziția capătă consistența dorită. Acest proces poate dura între 30-45 de minute, în funcție de tipul merelor folosite.
Pentru a verifica dacă gemul este gata, poți pune o linguriță de gem pe o farfurie rece. Dacă gemul se gelifică și nu curge, înseamnă că este suficient de gros.
Dacă preferi un gem cu o textură foarte fină, poți folosi un blender de mână pentru a pasa merele direct în oală, după ce acestea s-au înmuiat.
Toarnă gemul fierbinte în borcane sterilizate, lăsând aproximativ 1 cm liber până la margine. Închide borcanele cu capace sterilizate și acoperă-le cu o pătură pentru a se răci lent. După ce borcanele s-au răcit complet, depozitează-le în cămară.
Plăcintă cu mere. Rețeta rapidă și cu blat sfârâmicios
sursa: Hello Taste