MENIU

Gigantul rus Gazprom, contract prelungit în România

România semnează tot cu ruşii de la Gazprom contractul de tranzit gaze prin ţara noastră.

Compania de transport al gazelor naturale, Transgaz, a prelungit până la 31 septembrie contractul cu Gazprom pentru tranzitul prin România al gazelor ruseşti prin conducta Isaccea-Negru Vodă, a declarat miercuri, pentru Agerpres, directorul general al societăţii, Petru Văduva.

"Am prelungit contractul cu Gazprom pe ruta tranzit II până la 31 septembrie 2016, deoarece nu s-au putut încheia până acum acordurile de interoperare cu vecinii noştri din Ucraina şi Bulgaria, aşa cum cere legislaţia europeană", a precizat Văduva.

Potrivit acestuia, normele europene cer semnarea unor acorduri de interoperare pentru conductele de tranzit cu statele vecine.

"Însă, tehnicitatea şi complexitatea discuţiilor au dus la imposibilitatea încheierii până acum a acestor acorduri, astfel că am decis prelungirea contractului existent cu Gazprom până când vom reuşi încheierea acordurilor", a adăugat şeful Transgaz.

Compania a transmis Bursei de Valori Bucureşti un raport în care precizează că "din cauze obiective, legate de complexitatea problemelor apărute pe durata demersurilor efectuate în vederea încheierii acordurilor de interconectare cu operatorii de transport şi de sistem adiacenţi, aceste acorduri nu au putut fi încheiate în timp util, astfel încât prevederile Ordinului preşedintelui ANRE nr. 159/2015 privind aprobarea Metodologiei de alocare a capacităţii şi de stabilire a tarifelor pe conducta de transport gaze naturale Isaccea III - Negru Voda II nu pot fi aplicate începând cu data de 1 decembrie 2015".

"Subliniem faptul ca SNTGN Transgaz SA depune, în continuare toate eforturile pentru încheierea acordurilor menţionate anterior astfel încât capacitatea conductei Isaccea III - Negru Vodă II să poată fi comercializată prin licitaţie începând cu anul gazier 2016 - 2017, conform calendarului CAM NC. Precizăm că, pentru perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2016, capacitatea de transport aferentă conductei Isaccea III - Negru Vodă II a fost rezervată prin prelungirea în aceleaşi condiţii a contractului de transport al gazelor naturale actual", precizează Transgaz, în raport.

Tranzitul de gaze ruseşti dintre Ucraina către sudul Europei se face prin cele trei conducte magistrale din Dobrogea. Dacă rezervarea de capacitate a ruşilor pe Firul 2 expiră în câteva zile, contractele pe Tranzit 1 şi Tranzit 3, celelalte două conducte magistrale, se finalizează la sfârşitul lui 2016, respectiv 2023.

Mai multe articole despre:
Gazprom gaze naturale tranzit gaze