MENIU

Furtunile violente au făcut ravagii - VIDEO șocant

Inundatii

Furtunile și ploile au făcut prăpăd în 33 de județe din țară. Zeci de gospodării au fost inundate, mai mulți arbori au fost puși la pământ, iar câteva orașe s-au transformat în adevărate lacuri de acumulare. Nici pentru azi veștile nu sunt bune. În unele zone dim tară urmează alte ploi, în timp ce în alte oamenii vor fi sufocați de căldură.

S-a rupt cerul în județul Vâlcea. O furtună de doar câteva zeci de minute a inundat mai multe gospodării. Cele mai mari probleme sunt la Horezu și Berbești. Ploile au făcut prăpăd și în Argeș, la Mioveni, dar și în Brăila. 33 de județe din întreaga țară au fost sub cod galben de furtuni.

Șanțurile de scurgere din Horezu nu au reușit să facă față apelor umflate și torenților care au năvălit de pe dealuri, așa că șuvoaiele s-au revărsat în curțile oamenilor.

A plouat atât de tare încât s-au adunat aproape 40 de litri pe metru pătrat. Câteva zeci de gospodării au fost inundate.

O furtună puternică s-a abătut și asupra județului vecin, Argeș. Orașul Mioveni s-a transformat în lac de acumulare. În unele zone, apa adunată pe străzi a trecut de roțile autoturismelor. La fel arătat și intrarea în Pitești.

Nici Brăila n-a scăpat de furia ploilor. 11 copaci au căzut peste maşini şi case, după o vijelie care a durat aproximativ 20 de minute. Vântul puternic a smuls și acoperișul unui bloc.

Mai multe județe au fost sub cod portocaliu de vreme severă iminentă pentru perioade scurte de timp.

Mai multe articole despre:
inundaţii furtuni vremea rea