MENIU

Franța declară război terorismului islamist, după atacul din Paris

Charlie Hebdo

Ministrul de Interne francez, Gerald Darmanin, a declarat că țara sa este în război împotriva terorismului islamic, la două zile după atacul cu armă albă din Paris, soldat cu doi răniți. În ultimii trei ani, autoritățile au dejucat, în medie, un atentat pe lună, a precizat reprezentantul guvernului. 

”Suntem într-o situaţie extrem de critică, suntem în război contra terorismului islamic. (...) I-am cerut prefectului poliţiei din Paris să consolideze măsurile de securitate, inclusiv la locuri care pot fi simbolice”, a spus ministrul în timpul unei vizite la sinagoga din Boulogne-Billancourt, în apropiere de Paris, pentru sărbătoarea evreiască Yom Kippur.

Darmanin a subliniat că, în ultimii trei ani, autoritățile franceze au dejucat 32 de atentate, ceea ce înseamnă o medie de aproape un atentat pe lună, precizând că evreii reprezintă principala țintă. Ministrul a mai spus că în Franţa există 774 de obiective - şcoli, sinagogi - care sunt protejate şi că peste 7.000 de poliţişti şi militari au fost mobilizaţi în această duminică pentru Yom Kippur, informează Agerpres.

Atacul de vineri, comis în apropierea fostului sediu al săptămânalului satiric Charlie Hebdo, s-a soldat cu doi răniți, jurnaliști. Principalul suspect, un pakistanez de 18 ani, a recunoscut fapta și a spus că motivul atacului au fost caricaturile cu profetul Mohamed. În total, în acest caz au fost arestați șapte suspecți.

Pe 2 septembrie, Charlie Hebdo a republicat caricaturile cu profetul, în contextul în care pe 10 noiembrie va începe procesul complicilor autorilor atacurilor jihadiste din ianuarie 2015, soldate cu 12 morți. După atac, ziarul și-a mutat însă sediul într-o locație secretă.