MENIU

Fabrică de țigarete clandestină, descoperită de DIICOT în Caraș Severin

proximativ 2.500 de baxuri de ţigarete de contrabandă au fost descoperite la razie. Foto/Poliția

Ofițerii DIICOT au destructurat o întreagă rețea de contrabandă de țigări, care beneficia și de aportul unei fabrici clandestine. Gruparea acționa în România, dar și în Italia.

Aproximativ 2.500 de baxuri de ţigarete de contrabandă şi o fabrică de producţie clandestină au fost descoperite de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul IGPR şi IPJ Caraş-Severin, alături de procurorii DIICOT Caraş-Severin, în urma unei acţiuni care a vizat destructurarea unei grupări infracţionale transfrontaliere care acţiona în România şi Italia.

"În urma cercetărilor efectuate, în cooperare cu autorităţile de aplicare a legii din Italia (Guardia di Finanze), cu sprijinul OLAF, s-a reuşit destructurarea reţelei infracţionale", a informat, miercuri, IPJ Caraş-Severin, potrivit Agerpres.

Astfel, în cursul zilei de marţi, într-o acţiune desfăşurată concomitent pe teritoriul Italiei şi al României, patru persoane, care ar fi manipulat ţigarete de contrabandă, au fost prinse în flagrant delict într-un depozit din judeţul Timiş. Totodată, au fost efectuate nouă percheziţii domiciliare în judeţele Timiş şi Arad.

"De asemenea, au fost descoperite şi indisponibilizate aproximativ 2.500 de baxuri de ţigarete (25 de milioane de ţigarete), în timp ce, pe teritoriul Italiei, a fost descoperită o fabrică clandestină, care ar fi produs pentru piaţa ilegală europeană şi care ar fi fost operată de cetăţeni români, moldoveni şi italieni", precizează reprezentanţii IPJ Caraş-Severin.

Două persoane au fost reţinute, miercuri, din dispoziţia procurorilor DIICOT.

Operaţiunile au fost derulate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din IGPR şi cei ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Caraş-Severin, împreună cu procurorul de caz din cadrul DIICOT- Biroul Teritorial Caraş-Severin.

 

Mai multe articole despre:
fabrica tigari caras diicot tigari