MENIU

EXPLOZIE SUBTERANĂ în Capitală. O maşină a fost distrusă UPDATE

Explozie subterană în Bucureşti în această dimineaţă
Maşina avariată în urma exploziei

Explozie puternică în această dimineaţă, în cartierul bucureştean Colentina! Primele indicii arătau că deflagraţia subterană s-ar fi produs din cauza unei acumulări de gaze, însă Distrigaz Sud spune că a fost vorba de o problemă electrică.

Locuitorii de pe strada Comarnic susţin că în urmă cu câteva zile au avut loc lucrări atât la reţeaua de gaze, cât şi la cea de electricitate.

În urma exploziei, un autoturism parcat a fost distrus, însă nu au existat victime. Au fost doar câteva persoane care au intrat în panică din cauza zgomotului puternic al exploziei.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale producerii deflagraţiei.

UPDATE Explozia produsă duminică dimineaţă în cartierul bucureştean Colentina nu a fost cauzată de scurgeri de gaze, ci de un arc electric produs la cablurile electrice, informează Distrigaz Sud, care precizează că, în prezent, echipele distribuitorului de electricitate lucrează pentru a remedia avaria.

Dispeceratul Distrigaz Sud Reţele a fost sesizat cu privire la explozie la ora 6.15, incidentul având loc la adresa str. Comarnic nr. 28, sector 2.

"Echipele de intervenţie ale companiei s-au deplasat imediat la faţa locului şi au luat primele măsuri de siguranţă, izolând perimetrul şi sistând alimentarea cu gaze naturale pentru circa 270 de clienţi casnici din zona respectivă", se mai arată într-un comunicat remis Mediafax.

În urma măsurătorilor efectuate, nu s-au depistat scurgeri de gaze pe branşamentul de la adresa menţionată şi nici pe reţeaua de gaze din zonă.

Din primele cercetări, precizează Distrigaz Sud, s-a constatat că explozia a fost cauzată de un arc electric produs la cablurile electrice. Reluarea alimentării cu gaze se va face de îndată ce va fi rezolvată problema de la cablurile electrice.

În urma exploziei subterane de duminică, a fost avariat un autoturism. Deflagraţia nu a fost urmată de un incendiu.
La faţa locului s-au deplasat de urgenţă şi echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti şi Poliţie.

Mai multe articole despre:
explozie explozie gaze